Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

Absolvenții de gimnaziu, care vor să urmeze cursurile liceelor vocaționale, susțin probele de aptitudini


Absolvenții vrânceni de clasa a VIII-a au început, ieri, să susțină probele de aptitudini, dar și pe cele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în învățământul liceal de stat, filiera vocațională. Aceste probe vor lua sfârșit în data de 28 mai. În Vrancea susțin astfel de probe cei care vor să urmeze cursurile Liceului cu Program Sportiv, Liceului de Artă „Gh. Tattarescu” și ale Liceului Pedagogic „Spiru Haret”, toate din  Focșani. „Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2016-2017, în perioada 25-28 mai se vor desfășura probele de aptitudini pentru elevii de clasa a VIII-a care doresc să urmeze cursurile învățământului liceal vocațional – profilurile sportiv, militar, teologic, artistic, pedagogic, precum și pentru liceul Waldorf, specializarea filologie. De asemenea, tot în intervalul menționat anterior vor avea loc și probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă pentru admiterea în clasele a IX-a cu program bilingv, respectiv intensiv de predare a unei limbi moderne de circulație internațională ori în clasele cu predare în limbile minorităților naționale”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.
Potrivit aceluiași document, eventualele contestații pot fi depuse în data de 30 mai, rezultatele finale fiind comunicate în ziua următoare. „Probele vor fi susținute în centrele stabilite de comisiile județene de admitere/comisia de admitere a Municipiului București. Afișarea rezultatelor și depunerea contestațiilor sunt programate pentru data de 30 mai, urmând ca în data de 31 mai să fie comunicate rezultatele finale. Ulterior, pe baza rezultatelor obținute, elevii vor fi admiși în învățământul liceal vocațional, în etapele premergătoare repartizării computerizate (programată pe 19 iulie). Anul trecut, au fost admiși la specializări din învățământul liceal, filiera vocațională, 11.674 de elevi, din care 360 în învățământul militar”, se mai arată în comunicatul Ministerului Educației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?