Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Prințul Harry al Marii Britanii critică cercetările permanente ale presei asupra vieții sale personale


Prințul Harry al Marii Britanii, al patrulea în ordinea succesiunii la tronul britanic, a criticat ”nevoia continuă” a presei să cerceteze amănunțit viața sa privată, menționând că va depune eforturi să protejeze linia care desparte viața sa publică de cea personală, scriu Reuters și DPA. ”Fiecare are dreptul la intimitate”, a spus prințul Harry, 31 de ani, într-un interviu pentru jurnalistul Andrew Marr de la BBC, adăugând că ”din păcate linia dintre viața publică și privată este aproape inexistentă”. ”Vom continua să facem tot ce putem pentru a ne asigura că acea linie există”, a mai declarat prințul Harry care participă în Statele Unite la o ediție a jocurilor Invictus, dedicate militarilor britanici, americani și aliați răniți în teatrele de operații. ”Viața privată trebuie să rămână privată, și sper ca oamenii să respecte acest lucru”, a mai spus prințul Harry, conform DPA. Harry a fost constant în atenția tabloidelor britanice pentru stilul său de viață petrecăreț, cea mai notabilă dovadă fiind scurgerea în spațiul media a unei înregistrări video din 2012 în care nepotul reginei apare alături de o tânără dezbrăcată într-o cameră de hotel din Las Vegas, scrie Reuters.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?