Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Colectă publică la Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea


Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea inițiază, pe termen mediu și lung, o colectă publică pentru strângerea unor materiale documentare sau obiecte diverse, cum ar fi: fotografii de epocă, scrisori, cărți, cărți poștale circulate sau nu, scrisori de pe front sau alte mărturii documentare, memorii, cărți de vizită, invitații, calendare, ziare și reviste – chiar și incomplete, caiete de notițe, liste diverse, efecte militare, medalii, brevete și alte materiale din perioada 1900-1945, cu prioritate cele cu trimitere la Primul Război Mondial. Aceste obiecte trebuie să fie originale, nepreluate din alte surse, care ar anula ideea autenticității lor. 
Colecta este organizată în cadrul proiectului Pro Memoria, ce va fi lansat de Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” sub deviza „Împreună pentru o cauză bună!”, cu prilejul celei de-a XI-a ediții a Târgului de Carte de la Focșani, ce va avea loc în perioada 26-29 mai. Colecta din cadrul proiectului Pro Memoria este, totodată, prilejuită și de apropierea împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial și al evenimentelor din anii următori, dedicate luptelor eroice de la Mărășești din vara anului 1917, și al Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. „Prin acest proiect, Biblioteca Județeană «Duiliu Zamfirescu» Vrancea dorește să contribuie la identificarea unor noi surse documentare autentice, la dezvoltarea memoriei locale și la optimizarea accesului la aceasta pentru toate categoriile de public interesate. Dorește, de asemenea, să-i omagieze pe eroii țării noastre, deopotrivă ai Vrancei,  pe urmașii acestora, care le-au păstrat vie amintirea, dar și să-și exprime recunoștința față de armata română și de personalitățile istorice ale epocii amintite”, a declarat Teodora Fîntînaru, directorul Bibliotecii Județene și coordonatoarea ineditului proiect.
Obiectivul proiectului este crearea unei arhive electronice, în scopul de a valorifica unele surse istorice mai puțin cunoscute, de a susține implicarea comunității, alături de bibliotecă, în reconstruirea imaginii trecutului nostru, precum și pentru a asigura celor interesați, accesul la această arhivă astfel constituită. „Echipa de proiect, conștientă de faptul că acest demers nu este unul ușor, își exprimă speranța că toți cei doritori să participe alături de bibliotecă la desăvârșirea lui, îl vor susține cu încredere, convinși că vor contribui la dezvoltarea sentimentului patriotic autentic și la păstrarea identității naționale”, a transmis Teodora Fîntînaru.

Obiectele și documentele donate, păstrate în colecții publice speciale

    Obiectele propuse pentru includerea în arhiva electronică vor fi evaluate din punctul de vedere al autenticității acestora, apoi li se va face o descriere amănunțită cuprinsă într-o fișă de identificare în care se va menționa și proveniența, apoi vor fi digitizate și arhivate. Pentru oricare din aceste situații, echipa de proiect va întocmi o metodologie specifică, prin care să se garanteze posesorilor siguranța obiectelor pe perioada digitizării, după caz, confidențialitatea cu privire la datele personale și garanția utilizării datelor doar în atingerea scopurilor declarate de bibliotecă.
    Posesorii obiectelor propuse să fie incluse în arhiva electronică au posibilitatea să le doneze sau să le ia înapoi. În prima situație, obiectele donate vor fi inventariate și păstrate de bibliotecă, ele făcând obiectul unor colecții publice speciale. Pentru evaluarea obiectelor primite, biblioteca va apela la experiența unor consilieri de specialitate, invitați de inițiatorii proiectului. Mai mult, „pentru a simplifica accesul la documentele propuse să fie incluse în arhiva electronică, biblioteca poate trimite reprezentanți în județ, care să ia legătura cu cei interesați să ni se alăture. Biblioteca Județeană «Duiliu Zamfirescu» Vrancea mulțumește întregii comunități vrâncene pentru contribuția și participarea la toate activitățile sale și vă invită pe toți să fim «Împreună pentru o cauză bună»în proiectul Pro Memoria”, a mai spus directorul Bibliotecii „Duiliu Zamfirescu” Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?