Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

Contabilul acuzat că a corupt sexual minore se destăinuie. Deși a fost condamnat cu suspendare, susține că este nevinovat


Maricel Bușilă, contabilul focșănean condamnat de curând la închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru „corupere sexuală a minorilor”, a decis să vorbească despre acuzațiile care i s-au adus, dar și despre nevinovăția sa. Decizia judecătorilor nu este definitivă, atât el cât și procurorii și reprezentanții legali ai părților vătămate putând formula contestații. Contabilul susține că este sătul să tot apară în presă cu lucruri pe care nu le-ar fi făcut. El ne-a povestit cum au stat lucrurile, din punctul său de vedere, dar și tot ce a fost dispus să facă pentru a-și demonstra vinovăția. Cu toate că susține că este nevinovat și că nu ar fi făcut niciodată nimic din ce s-a spus, instanța de fond l-a condamnat. Cu suspendare, ce-i drept. 
    Maricel Bușilă ne-a precizat că nu a dat declarații până acum pentru că a crezut că instanța îi va face dreptate, nedorind să influențeze cumva actul de justiție cu afirmațiile sale. Și-a schimbat opțiunea atunci când, spune el, i s-a dat o soluție incorectă, nefiindu-i interpretate corect probele administrate. În paginile scrise și lăsate la redacție, Bușilă vorbește inclusiv despre probele video din fața școlii. „Cred că s-a ținut cont doar de declarațiile date de minori, părinți și prietenii părinților deoarece părinții se cunosc între ei, fetele fiind colege de școală și prietene. Referitor la proba video din fața școlii, pe imagini nu se vede altceva decât că eu stau acolo cu mașina și fumez, fără să cobor din aceasta, să ofer înghețată și păpuși, fără să ating, dezbrac și să abuzez un copil. Tot în imagini se vede cum niciuna dintre fete nu se sperie, nu țipă, nu fuge, ba rămân în continuare lângă mașină în acea parcare. În imagini se mai văd multe persoane care circulă prin acea parcare, inclusiv agenții de pază de la școală. De asemenea, directoarea unității spune într-o emisiune televizată că văzându-mi poza în ziar, a chemat fetițele să mă recunoască și au spus că nu sunt eu. De asemenea, în acea emisiune a intervenit părintele unei fetițe agresate, tot din Sud, care a spus că o știe pe acea persoană care agresează fetițe ca fiind un nebun pe nume Laurențiu, care și după fata lui a alergat”, scrie Maricel Bușilă în hârtiile lăsate la sediul Monitorul de Vrancea.
    Contabilul arată că a făcut tot ce se putea face pentru a demonstra că nu are probleme personale, depunând la dosar inclusiv o expertiză psihologică extrajudiciară, făcută la Galați, nu în Focșani, pentru a nu trezi suspiciuni că s-ar cunoaște cu psihologul. Spune că a cerut în această expertiză să se stabilească dacă „în structura personalității mele se identifică trăsături caracteristice apte să favorizeze comportamente sexuale perverse”. Bușilă spune că răspunsul a fost următorul: „nu se întrunesc criterii de apreciere a deviației caracterial morale având o structură de personalitate cu aspect predominant normal, având o dotare intelectuală care îi permite atât să înțeleagă valorile sociale, să judece caracterul faptelor sau situațiilor dar și să întreprindă acțiuni și să adopte decizii în deplină cunoștință de cauză”. Bușilă mai spune că a depus la dosar referate medicale de la 3 medici diferiți, pentru a demonstra că nu are nicio boală care să îi cauzeze tremurat de mâini, așa cum ar fi susținut una dintre fetițe, dar și referate că nu folosește baston ori cârje pentru a se deplasa, asta pentru că s-ar fi declarat că avea asupra lui un baston, afirmații făcute doar la instanță, nu și în timpul urmăririi penale, spune el.

Neconcordanțe între declarații

    Bușilă mai susține că ar exista neconcordanțe și între declarațiile date de  persoanele audiate în dosar, în sensul că tatăl fetiței care a făcut prima plângere a spus inițial că un individ a mângâiat-o, fără să dea alte detalii, apoi a spus că un bărbat aflat într-un Opel a mângâiat-o pe picior și partea dorsală. Tot contabilul mai spune că același părinte, în ultima declarație ar fi spus că fata a venit speriată, susținând că agresorul i-ar fi pus mâna pe coapse și piciorul drept, fără să mai dea și alte detalii. Contabilul se întreabă cum a ajuns părintele direct la el, dacă nu avea informații despre persoana sa.
De asemenea, Bușilă mai amintește și alte declarații contradictorii, inclusiv ale fetițelor care ar fi fost agresate. „Pe 2.04.2015 la poliție fetița de la primul incident spune că «m-a mângâiat pe picior», iar pe 5.02.2016 la Tribunal spune «am văzut un om care ne urmărea și stătea de vorbă cu o prietenă de-a mea», iar în cameră se vede că doar staționez în mașină fără să mă dau jos și vorbesc cu ea despre defecțiunea de la bicicletă. Fata declară apoi «am plecat la prietenele mele și le-am zis», nu declară că s-a speriat și a plecat acasă, zicând apoi «mai târziu am plecat acasă și i-am zis mamei», dar tatăl o contrazice și spune «a venit acasă imediat speriată», iar prietenul tatălui spune «fetele au plecat acasă la altă colegă»”, spune contabilul, care mai arată că, întrebată fiind unde erau prietenele când el a mângâiat-o, fetița ar fi spus că erau în magazin. Bușilă spune că pe filmare se vede că toate copilele erau afară. Acestea sunt doar câteva dintre exemplele pe care Bușilă le dă cu privire la neconcordanțele dintre declarații. El mai face referire și la faptul că prima fetiță ar fi ajuns prea târziu la un psiholog. Mai vorbește și despre o declarație a unui prieten de-al tatălui primei fetițe, care a susținut că fapta s-ar fi trecut în august și că era vacanță.
    Cu privire la cea de-a doua fetiță pe care ar fi agresat-o, Bușilă spune că și aici sunt neconcordanțe între declarațiile copilelor cu privire la modul cum le-ar fi agresat, dar și neconcordanțe între declarațiile celor mici și cea a bunicii celei de-a doua copile cu privire la locul în care se afla la momentul comiterii faptei, dar și la starea fetiței, care odată era speriată, altădată nu. De asemenea, Bușilă arată că mama fetiței spune că l-a identificat pe facebook, deși nu ar fi avut cum. „Mama spune că pe 30.04.2015, la ora 17.00, am văzut fata în casă speriată, iar bunica declară că la aceeași dată și la aceeași oră fata era la joacă. La instanță mama declară că a anunțat organele de poliție a doua zi după incident, că nu știa că poliția lucrează non-stop. Un răspuns halucinant. Declarația la poliție este dată la o săptămână după și acum mă întreb cum un părinte cu un copil agresat are nevoie de o săptămână să depună o plângere. Tot ea în instanță zice că și-a găsit copilul speriat și maltratat, dar a considerat că nu necesită consiliere psihologică. Atât părinții fetiței cât și bunica și un alt martor și fetița lui declară că nu m-au văzut că am făcut aceste abuzuri asupra copiilor lor și nu există nicio altă dovadă video, audio, martor, care să declare concret că am făcut aceste lucruri oribile, fiind o stradă populată. La recunoașterea din grupul de fotografii, procedura nu s-a realizat cu un grup de persoane care seamănă cu mine pentru a fi mai grea distingerea și s-a realizat cu poze vechi. Nu cred că s-a dorit ca cercetarea să ducă la aflarea adevărului și a persoanei care cu adevărat a săvârșit asemenea fapte”, este de părere Bușilă.
    Contabilul spune că va face publice imaginile înregistrate în perimetrul școlii, pentru ca toată lumea să vadă ce făcea el atunci când anchetatorii spun că agresa fetițe.

Doi ani cu suspendare sub supraveghere

    Instanța de fond l-a condamnat pe Bușilă la închisoare cu suspendare sub supraveghere, la jumătatea acestei luni. Soluția nu este definitivă, Bușilă putând face apel. Instanța de fond a decis „(…) condamnă pe inculpatul Bușilă Maricel – la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de coruperea sexuală a minorilor (…) – la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de coruperea sexuală a minorilor (…) constată că infracțiunile pentru care inculpatul Bușilă Maricel a fost condamnat sunt concurente. (…) dispune aplicarea pedepsei mai grele de 1 an și 6 luni închisoare care va fi sporită cu o treime din cea de-a doua, urmând să execute o pedeapsă de 2 ani închisoare. (…) suspendă sub supraveghere executarea pedepsei cu închisoarea, pe durata termenului de încercare de 4 ani (…)”.  În hotărârea magistraților de la Judecătoria Focșani se mai arată că pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie respecte mai multe măsuri.
    Bărbatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, după ce la data de 30 martie 2015, în jurul orei 18.30, în timp ce se afla în mașină, ar fi chemat o fetiță la el, sub pretextul că bicicleta acesteia are o defecțiune. În momentul în care copila s-ar fi apropiat de el, ar fi început să o mângâie pe fund și picioare, susțin procurorii. Fetița ar fi fugit și le-ar fi spus părinților, aceștia făcând propriile investigații și identificându-l pe bărbat. Așa se face că tatăl micuței a mers la ușa contabilului pentru a-i cere socoteală, dar acesta nu a recunoscut nimic. 
O lună mai târziu, bărbatul ar fi acționat din nou, după cum au arătat procurorii în rechizitoriu. Ar fi chemat la el o altă fetiță, care se juca împreună cu alți copii, și ar fi întrebat-o dacă nu vrea să-i cumpere o păpușă, o înghețată sau altceva. În momentul în care copila s-a apropiat de el, contabilul ar fi mângâiat-o pe fund și picioare și i-ar fi băgat mâna în lenjeria intimă. Tot atunci, ar fi vrut să mai ademenească o altă fetiță, dar aceasta a refuzat să se apropie de el.

14 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?