Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

GALERIE FOTO : Copiii de la Grădinița nr. 6 Focșani au aflat despre tradițiile creștine


Săptămâna „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun” a debutat la Grădinița cu program normal nr. 6 Focșani cu un proiect educațional pe teme religioase. Având în vedere că se apropie sfintele sărbători pascale, conducerea unității de învățământ preșcolar a inițiat și coordonat desfășurarea proiectului intitulat „Vino, Doamne, mai aproape!”. Ieri, micuții au primit cu bucurie ideea unei apropieri de Dumnezeu și chiar au mers la biserică, unde s-au rugat și au învățat cum trebuie să se comporte un adevărat creștin.
Printre obiectivele activității s-au numărat cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu, formarea virtuților creștine și cultivarea unui comportament moral-religios, dar și cunoașterea unor obiceiuri și tradiții creștine specifice unor sărbători religioase, precum cea a Sfintelor Paști. Toate grupele de copii, începând cu cea mică și până la cea mare, au celebrat apoi relația cu divinitatea, prin recitarea de poezii creștine și prin „dansul îngerașilor”, desfășurat de copiii de la grupa mijlocie, unde fiecare a purtat un frumos costum de înger. „Este știut faptul că, din fragedă copilărie, omul trebuie format în spiritul adevărului, credinței, binelui, frumuseții sufletești și a iubirii. Este foarte important ca preșcolarii să simtă puterea credinței, că noi suntem ai lui Dumnezeu. Cunoscându-se puterea exemplului, se așteaptă ca preșcolarii să fie influențați de cei din jurul lor, prin atitudinea pe care o au aceștia față de Dumnezeu. Pentru a înțelege importanța Binelui și a-l deosebi de Rău, educația în acest spirit trebuie să aibă un suport divin”, argumentează proiectul conducerea grădiniței.
În acest proiect au luat parte toate cadrele didactice ale Grădiniței cu program normal nr. 6 Focșani, respectiv: Steliana Chirilă, Ecaterina Cristian, Mariana Chirilă, Valerica Oancea, Georgeta Tuvene, Lenuța Potlog. Activitatea s-a desfășurat în colaborare cu preotul Năstase Ceaușu, din partea Parohiei „Sfântul Dumitru” Focșani.
În cadrul săptămânii „Școala altfel”, preșcolarii de la Grădinița nr. 6 vor mai desfășura activitățile „Micul pieton”- coordonat de educatoarea Ecaterina Cristian, „Sanitarii pricepuți”- coordonat de educatoarea Lenuța Potlog, „Prietenii naturii”- coordonat de educatoarea Valerica Oancea, „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris”, coordonat de educatoarea Mariana Chirilă, și „Fapte bune”, coordonatoare fiind  educatoarea Georgeta Tuvene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?