Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Maratona di Roma cu trei vrânceni sau invitaţie la alergarea de plăcere!


Lucian Ionel Trufin, Lucian-George Sîrbu și Iulian Apostu, focșănenii care se pot lăuda cu medalii de finisher într-o cursă de 42,195 km.

    Ediția a 22-a a Maratonului de la Roma a avut la start și trei vrânceni care, la încheierea cursei au primit medalia de finisher, ce indică faptul că au încheiat cursa de 42,195 kilometri în timpul stabilit de organizatori. Ceea ce este, în sine o performanță, cu atât mai importantă când este reușită de amatori. Așa cum a fost cazul a trei alergători din Focșani, a căror fotografie am găsit-o postată pe facebook-Lucian Ionel Trufin, după terminare parcursului la Maratona di Roma 2016!    
    Deoarece o astfel de informație nu este chiar obișnuită, altfel spus, după canoanele ziaristice prezintă interes pentru cititori,în cazul nostru, ai Monitorului de Vrancea,  am încercat – și am reușit – să stau de vorbă cu unul dintre performeri, Lucian-George Sîrbu. Colegii săi din fotografie – și de alegare sunt Lucian Ionel Trufin și Iulian Apostu. Toți, focșăneni.
    Fostul arbitru de Ligă a II-a, obișnuit cu mișcarea în aer liber, mi-a spus de la început că el și colegii săi nu au făcut un lucru ieșit din comun. „Am alergat de plăcere, într-o cursă populară cu multe mii de participanți și la capătul căreia cei care termină primesc o diplomă de finisher. Adică de alergător care a acoperit cei 42,195 km. în timpul pe care l-au hotărât organizatorii. Noi nu urmărim decât participarea, ceea ce implică, evident, să alergăm de plăcere. La Roma nu a fost primul nostru maraton. Anul trecut am participat la trei maratoane – Madrid, Roma, Amsterdam. În general, ne propunem să mergem la un maraton pe sezon – unul, primăvara, altul toamna. Pe cel de primăvară din acest an l-am făcut la Roma, unde totul este un spectacol! Ne alegem un maraton cu foarte mulți participanți, pentru că acolo unde sunt puțini, să zicem, în jur de 200, ca amator riști să râmâi izolat. Or, nouă ne place să fim împreună cu mulți alți alergători! Se percepe și o taxă de participare, a cărei valoare depinde dacă te înscrii mai devreme sau mai aproape de start. Eu am plătit la Roma vreo 90 de euro pentru că m-am înscris cu câteva zile înainte de începerea cursei. Din acești bani concurenții primesc o geantă, un rucsac, asistență medicală pe parcurs – dacă este necesară, hidratare în punctele special amenajate. Åži medalia de finisher cea care peste ani mintește celui care a fost acolo, că a fost și a terminat cursa!”

    Am consemnat spusele lui Lucian-George Sârbu, fost arbitru cu care mă cunosc de ani buni, de pe vrema când era un apreciat arbitru de fotbal, ca pe o invitație la mișcare în aer liber, la alergare, de la un om care știe în profunzime cât bine poate face mișcarea pentru sănătate!
    Cu caracter de inventar, doar, consemnez că în acest an Maratona di Roma a fost câștigat de kenianul Amos Kipruto (în foto, preluată din pagina de sport a ROMATODAY) în 2 ore, 8 minute și 12 secunde.           

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?