Încasările fiscului vrâncean au crescut cu peste 15% comparativ cu perioada similară a anului trecut, anunță Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Vrancea. Finanțiștii au realizat în această perioadă venituri bugetare în sumă de 186,29 milioane lei, depășind cu 8,8% programul de încasări transmis de Ministerul Finanțelor Publice. Cele mai mari încasări au fost la bugetul de stat cu 89,42 milioane lei, bugetul asigurărilor sociale de stat – 61,64 milioane lei, bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate – 32,83 milioane lei și bugetul asigurărilor pentru șomaj – 2,40 milioane lei. „Comparând încasările realizate în trimestrul I 2016 cu cele similare ale anului precedent se constată o creștere a acestora cu 15,54%, respectiv cu 22,46 milioane lei (în trimestrul I 2015 încasările la bugetul general consolidat au fost de 163,83 milioane lei)”, spun reprezentanții AJFP Vrancea.
Defalcat pe surse, cele mai mari încasări la bugetul de stat au fost realizate din impozitul pe venit – 38,7 milioane lei, TVA – 25,6 milioane lei, impozit pe profit – 10,6 milioane lei, accize – 2,9 milioane lei, iar alte impozite și taxe au însumat 11,4 milioane lei. Tot în primul trimestru, finanțiștii au aprobat rambursări de TVA de 13,70 milioane lei din care 5,66 milioane lei a fost restituit în contul agenților economici, iar 8,04 milioane lei compensate cu alte obligații fiscale.
În ceea ce privește luna martie, încasările la bugetul general consolidat au fost de 61,96 milioane lei, gradul de realizare a programului de încasări fiind de 114,55%. Pe bugete, cele mai mari încasări din martie au fost la bugetul de stat – 31,92 milioane lei, bugetul asigurărilor sociale de stat – 18,60 milioane lei, bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate – 10,72 milioane lei și bugetul asigurărilor pentru șomaj – 0,72 milioane lei.