Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

GALERIE FOTO : Adventiștii de Ziua a Șaptea au adus o „Zi de Bine” la Focșani


Asociația „Exploratori pentru viitor” a desfășurat ieri, în Piața Unirii și Grădina Publică din Focșani, evenimentul „Zi de Bine”, între orele 11:00 – 14:00. Mai mulți voluntari, de toate vârstele, din județele Vrancea și Galați(cei mai mulți fiind din localitățile Matca și Tecuci), au amenajat standuri și au prestat activități prin care au dăruit câte un „bine” trecătorilor. Știri de bine, Bulevardul Valorilor, Strada Binelui sunt doar câteva dintre locurile pe care le puteați vizita. De asemenea, focșănenii au putut face o mică plimbare prin istorie, la standul Personalităților Celebre care au adus un bine omenirii. Spre exemplu, pe Bulevardul Valorilor, trecătorii erau invitați să scrie o calitate pe care ar trebui să o aibă omul ca ființă socială. 
    I-am întrebat pe voluntari despre misiunea pe care o au în cadrul activităților ce le desfășoară, și ceea ce vor să le transmită vrâncenilor. „Vrem să facem mai multe proiecte. Dorim să promovăm adevăratele valori, într-o societate în care adevăratele modele dispar. Astăzi este Ziua Internațională a Binelui. Vrem să promovăm această valoare inestimabilă: binele. Nu doar la nivel de teorie”, ne-a spus Daniel Chiriac.
    „Ne-am adunat pentru Zi de Bine, atât voluntari din Galați, cât și din Vrancea. Sunt mai multe standuri, iar la fiecare, câte un grup de tineri prezintă trecătorilor variate lucruri pentru a îmbunătăți lumea. Spre exemplu, avem standul personalităților care au contribuit la binele umanității. Oamenii trebuie să știe cine a inventat penicilina. Avem standul pentru copii, de asemenea avem un stand unde trecătorii se pot relaxa cu o muzică adevărată”, ne-a spus Andra, o tânără voluntară din Galați.
    „Misiunea noastră este de a-i ajuta pe oameni să învețe să facă bine celorlalți, să învețe să aibă încredere unii în alții și să acorde dragoste mai multă celorlalți. Ne-am bucura să se organizeze astfel de evenimente cât mai des, dar din păcate, oamenii uită uneori ce este binele. Sperăm ca noi să le aducem astăzi aminte. Pentru că ați întrebat de unde suntem, noi apaținem Cultului Bisericii Adventiste de Ziua a 7-a, avem aici în Focșani un sediu și ne aducem aportul pentru a ajuta oamenii”, ne-a spus Olguța Iacob.
    „În felul acesta se poate ajunge la inima oamenilor. Este una dintre metode. Sunt atâtea probleme de care sunt afectați oamenii, iar asemenea festivități le oferă un mic ajutor. Cei care suntem aici, ne-am hotărât ca în câteva ore, să facem ceva pentru oameni. Asta înseamnă socializare”, ne-a spus domnul Banciu, care pe lângă acțiunile de voluntariat este și educator de sănătate.
    Vizitând standul de muzică, am primit câteva informații foarte interesante.
„Foarte multă lume este nemulțumită de muzica zgomotoasă de astăzi. Acolo unde se dezechilibrează elementele muzicii componente, adică melodia, armonia, ritmul. Când, spre exemplu, ritmul predomină, atunci dezechilibrul acesta începe să deranjeze. Noi astăzi am venit să promovăm o muzică bună. Cred că e de înțeles că nu putem într-o astfel de ocazie, să schimbăm gusturile oamenilor pentru muzică, dar un semn de întrebare o să apară în mintea unora, care încă nu se pot decide spre ce orientare să se încline”, ne-a spus Stelian Iacob, cu studii superioare în muzică, în cadrul Conservatorului din Iași.
    „Practic ne propunem să le spunem oamenilor că se poate trăi și făcând bine. Acesta este mesajul pe care-l aducem în fața oamenilor. Am văzut pe facebook că este și Ziua Internațională a Fericirii și cumva am profitat de acest lucru și de vremea frumoasă de afară. Încercăm să aducem lucruri bune în atenția oamenilor. Avem și standuri de sănătate, standul antifumat, unde oferim un măr contra unei țigări. E o alternativă sănătoasă la care ne-am gândit și sperăm ca oamenii măcar să fie puși pe gânduri”, ne-a declarat Liviu Călin, voluntar în cadrul activității de ieri.
    Datorită vremii însorite, la evenimentul susținut de Speranța Tv, trecătorii curioși au luat parte la activitățile desfășurate de voluntarii binefăcători. Cel mai mare aglomerație a fost la standul pentru copii, unde micuții au putut desena pe table și au fost pictați pe față.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?