Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Nereguli la un depozit de lemne din Obor și la o instalație de debitat din Cîmpineanca


Polițiștii au găsit nereguli la un depozit de material lemnos din zona Obor, dar și la o instalație de debitat lemn rotund, situată în comuna Cîmpineanca, în urma verificărilor efectuate în perioada 7-14 martie. Împotriva agentului economic s-a luat măsura sancționării contravenționale, iar lemnul găsit fără documente a fost confiscat. „În perioada 07-14 martie a.c., în urma verificărilor efectuate la depozitul de material lemnos din «Oborul Focșani» și la instalația de debitat lemn rotund situată în comuna Câmpineanca, aparținând unei societăți comerciale din Focșani, au fost depistate cantitățile de 4,664 mc cherestea tivită rășinoase, 8,120 mc cherestea netivită rășinoase și 7,308 mc lemn rotund brad, deținute fără documente de proveniență. Agentul economic a fost sancționat contravențional conform art. 19, alin. (1), lit. k din Legea nr. 171/2010, materialul lemnos fiind confiscat și predat în custodia personalului silvic din cadrul Ocolului Silvic Focșani”, a transmis subcomisar Bogdan Toader de la Biroul de Presă al IPJ Vrancea.
    Verificările nu au vizat doar depozitul și instalația amintite anterior. Astfel, pe 12 martie, în fondul forestier de pe raza comunei Nereju, au fost identificați doi bărbați, ambii din comuna Nereju, care au tăiat fără drept și sustras mai mulți arbori din specia rășinoase din pădurea deținută de Obștea Nereju, care nu purtau amprenta unui dispozitiv special de marcat de formă circulară. Pe numele lor s-au întocmit dosare pentru tăiere ilegală și furt de arbori. De asemenea, în fondul forestier de pe raza comunei Ploscuțeni, a fost depistat un bărbat din localitate, care a tăiat fără drept și sustras 3 arbori din specia salcâm, care nu purtau amprenta unui dispozitiv special de marcat de formă circulară. Și în cazul său s-au luat aceleași măsuri. Într-un alt caz, în fondul forestier de pe raza comunei Câmpuri, a fost depistat un bărbat din localitate, care a tăiat fără drept un arbore din specia fag, ce nu purta amprenta unui dispozitiv special de marcat de formă circulară.
    La Bolotești, polițiștii au identificat un bărbat din Tulnici, în timp ce conducea o autoutilitară și transporta cantitatea de 1,00 mc cherestea rășinoase fără a deține documente de proveniență și transport. El a fost amendat, iar lemnul confiscat și predat în custodie personalului silvic. De asemenea, „polițiștii au stabilit faptul că la data de 29.02 a.c., doi bărbați din comuna Păulești începuseră activitățile de exploatare a masei lemnoase, fără a avea autorizarea prealabilă necesară.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori și abuz în serviciu, fapte prev. de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 republicată și art. 297 alin. (1) din Codul Penal”, a mai transmis subcomisar Toader. 
Dosar penal s-a întocmit și pe numele unui bărbat din Negrilești, despre care polițiștii spun că ar fi tăiat fără drept și sustras mai mulți arbori din specia salcie, care nu purtau amprenta unui dispozitiv special de marcat de formă circulară.

Zeci de metri cubi de lemn, confiscați la Jitia

    La Jitia s-au confiscat aproape 40 mc lemn. Astfel, în apropierea DN 2N, a fost găsită cantitatea de 39,90 m.c. lemn lucru rotund esență fag, cantitate ce aparținea unei societăți comerciale și care era transportată din locul de exploatare fără eliberarea documentelor de însoțire. „Materialul lemnos a fost predat în custodia organului silvic, urmând a se stabili împrejurările tăierii și transportului materialului lemnos în cauză și luarea măsurilor legale”, explică polițiștii.
    Într-o altă situație, pe raza comunei Răcoasa a fost depistat un bărbat din localitate, care transporta cantitatea de 2,00 mc lemn de foc stejar fără a deține documente legale. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, materialul lemnos fiind confiscat și predat în custodia personalului silvic. De asemenea, „la data de 9 martie a.c., ora 20.30, pe raza comunei Soveja a fost depistat un bărbat din comuna Câmpuri, în timp ce conducea pe DN 2L o autoutilitară în care a transportat cantitatea de 1,75 mc lemn rotund fag, în plus față de cea menționată în avizul de însoțire. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform art. 19, alin. (1), lit. n, din Legea nr. 171/2010, materialul lemnos fiind ridicat în vederea confiscării și predat în custodia personalului silvic”, au adăugat oamenii legii.
    De asemenea, pe raza comunei Dumitrești a fost depistat un bărbat din localitate, în timp ce conducea pe DN 2N o autoutilitară cu care transporta cantitatea de 1,00 mc lemn foc esență fag, fără a deține documente de proveniență și transport. Și în acest caz au fost luate aceleași măsuri ca și în cazurile anterioare. Fără lemn a rămas și un gălățean. El a fost oprit în trafic pe raza comunei Spulber, în timp ce conducea o autoutilitară cu care transporta cantitatea de 2,8 metri steri lemn foc fag în plus față de cea menționată în avizul de însoțire. El a fost amendat, iar diferența de lemn dintre ce era trecut în acte și ce era în mașină a fost confiscată. De asemenea, „pe raza comunei Bolotești a fost depistat un bărbat din comuna Nănești, județul Vrancea, în timp ce conducea pe DN 2D o autoutilitară în care a transportat cantitatea de 2,50 mc lemn foc fag, fără a deține documente de proveniență și transport. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform art. 19, alin. (1), lit. b din Legea nr. 171/2010, materialul lemnos fiind confiscat și predat în custodia personalului silvic”, mai spun polițiștii.
    La Spulber, polițiștii au depistat un bărbat din comuna Nereju în timp ce conducea pe DJ 205D o autoutilitară și transporta cantitatea de 2,50 mc cherestea tivită brad, fără a deține documente de proveniență și transport. În cazul lui s-au dispus aceleași măsuri ca în situația bărbatului din Nănești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?