Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Bani pentru reabilitarea unor blocuri din Panciu, Mărăşeşti şi Cîmpineanca


Primăria Orașului Panciu a obținut, de la Ministerul Dezvoltării Regionale (MDRAP), finanțarea necesară pentru reabilitarea termică a 11 blocuri, respectiv 155 de apartamente situate pe: str. Libertății, bloc 7, str. Ciprian Porumbescu, blocurile 1, 1 bis, 3, 5, 6, D1 și D2, str. Independenței, bloc 3, str. Libertății blocurile 9 și 11. Conform listei creditelor bugetare alocate investițiilor, pentru orașul Panciu este prevăzută  suma 778,2 mii lei. „Primăria Orașului Panciu a obținut, prin Ordinul nr. 1036/2015 privind modificarea anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 951/2015 pentru aprobarea Programului național multianual privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe. Aceste 11 blocuri se adaugă celorlalte 78 de blocuri care au beneficiat de lucrări similare în perioada 2009-2013”, a declarat primarul Iulian Nica.
    MDRAP a mai alocat finanțare pentru reabilitarea a 63 de locuințe din Cîmpineanca,situate în blocuri aflate pe Calea Odobești, pe străzile Aurorei, Cîmpului și Zorilor. Totodată vor fi reabilitate 100 de apartamente din Mărășești, situate pe străzile Doinei și Garoafei. Suma alocată acestei investiții din orașul Mărășești este de 594,6 mii lei. Finanțarea este asigurată prin Programul național privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe în 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?