Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Elevi și profesori din Turcia, Suedia și Italia, în vizită la Liceul Tehnologic Odobești


17 elevi și 6 profesori din Turcia, Suedia și Italia vor fi primiți oficial, joi, de conducerea Liceului Tehnologic Odobești. Cele 3 țări europene sunt partenere cu liceul odobeștean în proiectul L’Europe des Religions, derulat în cadrul programului Erasmus. Elevii și profesorii străini vor fi timp de o săptămână, în perioada 16 – 23 martie, oaspeți de seamă pentru liceul vrâncean. Scopul proiectului este, printre altele, acela de a demonstra ideea că oamenii au puncte comune de referință, dincolo de religia și cultura din care fac parte. 
Astfel, elevii vor învăța să-i integreze pe cei care provin din culturi diferite, dorind să se obțină acel schimb de experiență pe care-l prevede programul Erasmus. Proiectul vizează tinerii elevi, tocmai pentru a le oferi o perspectivă mai largă de cunoaștere, ca la maturitate, aceștia să poată privi dincolo de stereotipuri și de barierele socio-religioase. Elevii și profesorii străini vor vizita diverse lăcașuri de cult din regiunea Moldovei, respectiv din județele Vrancea, Neamț și Suceava, și vor lua parte împreună cu elevii români la activități de creație.
Pentru a le oferi o amintire deosebită, Liceul Teoretic Odobești împreună cu SGA Vrancea vor organiza o vizită la Hidrocentrala Movileni, pe 22 martie, chiar de Ziua Modială a Apei. Echipa acestui proiect este formată din profesorii Narciza Marin, Ionelia Èšupă, Cristina Lățcan, Rodica Moraru și contabilul Luminița Ungureanu, având însă susținerea întregului colectiv al liceului.
„Obiectivul principal al proiectului este acela de a încuraja transferul de bune practici religioase și de a oferi o viziune mai bună asupra punctelor comune sau discrepanțelor dintre religiile practicate în țările partenere și dobândirea unei perspective de ansamblu asupra ideii de toleranță. În vederea atingerii acestor obiective, echipa de proiect propune oaspeților un program variat care va cuprinde  integrare în mediul școlar românesc, prin participarea elevilor străini la ore, pictură de icoane pe sticlă, vizite la diferite lăcașuri de cult ortodoxe, catolice, mozaice din județele Vrancea, Neamț și Suceava. Având în vedere că pe data de 22 martie este Ziua Mondială a Apei, propunem oaspetilor noștri o vizită la Hidrocentrala Movileni. Această acțiune se va realiza cu sprijinul SGA Vrancea, instituție cu care Liceul Tehnologic Odobești desfăsoară activități de parteneriat”, transmit reprezentanții Liceului Tehnologic Odobești.       

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?