Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

George Becali, la DNA


Omul de afaceri George Becali s-a prezentat, vineri, la Direcția Națională Anticorupție, pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului. „Spre surprinderea unora — probabil se așteaptă dușmanii că Becali la pușcărie iar—, nu îl mai vedeți pe Becali la pușcărie, iar ăia care cred asta să își pună pofta în cui”, a afirmat George Becali, la intrarea în sediul DNA.
Întrebat dacă a mai discutat recent cu omul de afaceri Puiu Popoviciu, care este judecat în același dosar, Becali a spus că nu are nimic de vorbit cu acesta și că nu l-a sunat. El a precizat că se va uita pe declarațiile date în 2006 și, dacă „și le aduce aminte”, atunci le va menține. Cât privește posibilitatea de a cere revizuirea dosarelor, având în vedere recenta decizie a CCR privind interceptările, Becali susține că nu este afectat de aceasta pentru că el „a recunoscut tot”. Procurorii DNA au dispus miercuri efectuarea în continuare a urmăririi penale față de omul de afaceri George Becali, suspectat de comiterea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.
Becali este cercetat pentru declarațiile de martor date în instanță în dosarul privind prejudicierea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, în care este judecat, printre alții, omul de afaceri Puiu Popoviciu. „Omul de afaceri Becali George a fost audiat în calitate de martor, în zilele de 27 octombrie 2014 și 15 februarie 2016, în dosarul 9577/2/2012 al Curții de Apel București — Secția I Penală. În aceste împrejurări, Becali George a prezentat declarații care contravin probelor administrate în cauză, contravin propriilor declarații date în cursul urmăririi penale și aspectelor pe care acesta le cunoștea”, se precizează într-un comunicat al DNA.
Potrivit procurorilor anticorupție, Becali „a avut o atitudine omisivă de ascundere, de trecere sub tăcere a faptelor cu caracter esențial, cu eficiență probatorie, concludente și pertinente în cercetarea și soluționarea cauzei”, scopul său fiind de a îngreuna aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a vinovaților, precum și de a induce în eroare instanța de judecată. Prin atitudinea sa, George Becali ar fi intenționat să ușureze situația juridică a inculpaților cercetați în dosarul aflat pe rolul Curții de Apel București.
În dosarul penal respectiv, aflat în prezent în stadiu de judecare la instanță, au fost trimiși în judecată, în decembrie 2012, 11 inculpați cercetați pentru infracțiuni care ar fi creat un prejudiciu important în dauna bugetului de stat și în dauna Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București. La 15 februarie, Becali a fost chemat la Curtea de Apel București, la cererea DNA, pentru a fi reaudiat în calitate de martor, el fiind cel care a făcut un denunț pe baza căruia procurorii au demarat ancheta în dosarul în care omul de afaceri Gabriel „Puiu” Popoviciu este judecat în legătură cu retrocedarea a două terenuri din zona Băneasa.
La întrebările puse de procurorul de caz, George Becali nu a mai recunoscut ce a scris în acel denunț, susținând că nu își mai aduce aminte și nu dorește ca Puiu Popoviciu și ceilalți inculpați să fie condamnați din cauza lui, pentru că el a fost în închisoare și „știe ce înseamnă suferința”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?