Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Examenul de Bac, simulat fără mari probleme de elevii de liceu


Elevii claselor a XII-a au susținut ieri proba scrisă la alegere a profilului și specializării din cadrul simulării examenelor de Bacalaureat. Viitorii studenți au putut opta pentru una dintre disciplinele fizică, biologie, chimie, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie, filosofie, în funcție de profilul urmat la liceu.
Majoritatea tinerilor și-au rezervat emoțiile pentru adevărata încercare din vară, dar au fost și elevi care au ținut să arate că pot face față cu brio celui mai important examen al maturității. Un elev de la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, care a ales să susțină examenul la disciplina biologie, ne-a spun că „a fost mult mai greu decât ceea ce s-a făcut la școală”. Florin este elev în clasa a XII-a A, de la Liceul cu Program Sportiv Focșani. Ne-a dat asigurări că „subiectele au fost relativ ușoare”, el optând pentru geografie și așteptându-se să obțină un punctaj bun. Cătălina, elevă la Colegiu Tehnic „Edmond Nicolau”, afirmă despre simularea examenului de bac la disciplina biologie că „a fost greu, foarte greu. Nu mă așteptam la subiecte atât de dificile”.
Alegând să susțină ultima dintre cele 3 probe scrise la disciplina geografie, Raluca și Mădălina, colege în clasa a XII-a B la Liceul Pedagogic „Spiru Haret”, spun că „nu au fost mari dificultăți, iar la examenul din vară se va da probabil ceva mai greu”, în timp ce Ionelia Buscă, elevă la același liceu, a ieșit din incinta liceului cu zâmbetul pe buze. „De regulă, nivelul de dificultate la simulări este mai ridicat decât cel la examenele propriu-zise”, susține aceasta. Cu toate acestea, s-a descurcat. „A fost ușor. Și la română și la istorie au fost subiecte destul de simple”, a dat asigurări. Adelina Popa și Violeta Sava, colege în clasa a XII-a A la Liceul Pedagogic „Spiru Haret”, susțin că „subiectele au fost accesibile. Nu au existat diferențe comparativ cu ceea ce s-a predat la clasă”.

Calendarul desfășurării examenului de Bacalaureat, din vară, este următorul:

– 30 mai – 3 iunie 2016: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
– 3 iunie 2016: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
– 13 – 15 iunie 2016: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
– 15 – 17 iunie 2016: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
– 21 – 24 iunie 2016: Evaluarea competențelor digitale – proba D
– 27 iunie – 1 iulie 2016: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
–  iulie2016: Limba și literatura română – proba E)a) – probă scrisă
– 5 iulie 2016: Limba și literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
– 6 iulie 2016: Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
– 8 iulie 2016: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E)d) – probă scrisă
– 12 iulie 2015: Afișarea rezultatelor (până la ora 16,00)
– 12 iulie 2015: Depunerea contestațiilor (orele 16,00 – 20,00)
– 13 -15 iulie 2015: Rezolvarea contestațiilor
– 16 iulie 2015: Afișarea rezultatelor finale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?