Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617

GALERIE FOTO : ATENȚIE la strada Cotești! Au început lucrările de reabilitare


Pământ, bolovani și câțiva centimetri de asfalt este structura străzii Cotești realizată în perioada regimului comunist și descoperită de constructorii care au început, ieri, lucrările de reabilitare și modernizare a acestei străzi. Proiectul de reabilitare presupune refacerea în totalitate a structurii drumului astfel încât să nu mai apără probleme, gropi. Lucrările de reabilitare au început în zona pensiunii Dana 1 și, în prima etapă, se va săpa până la o adâncime de 60 centimetri. Ulterior, vor fi straturi de pietriș tasate și în final straturile de asfalt astfel încât lucrarea să fie durabilă și să reziste o perioadă cât mai lungă de timp.
    Viceprimarul Gabriel Necula a fost prezent la demararea lucrărilor de către firma de construcție. Acesta a arătat că vor fi realizate lucrări și la trotuarele de pe strada Cotești, care vor fi reamenajate. „Primăria și-a ținut promisiunea și am început în termen lucrările la strada Cotești. Vrem să facem o lucrare de calitate, nu așa cum am găsit, cu pământ și câțiva centimetri de asfalt. Vor fi mai multe straturi de pietriș, tasate, cu strat de asfalt. Ne cerem scuze locuitorilor din zonă pentru disconfortul creat și îi asigurăm că vom încerca să finalizăm lucrările în cel mai scurt timp”, ne-a spus viceprimarul Necula.
    Investiția pe această stradă ar trebui finalizată în maxim un an de zile și are o valoare de circa 1,4 milioane lei, comparativ cu cele 2,3 milioane lei estimate inițial. Lucrările au fost adjudecate, la o licitație publică, de asocierea Sotirex Bacău și Alma Consulting Focșani. Reabilitarea și modernizarea străzii va fi realizată pe tronsonul Bd. Unirii –  intersecția Vâlcele. Investiția cuprinde un pachet de lucrări de proiectare și de execuție a reabilitării străzii. Conducerea primăriei a anunțat și deținătorii rețelelor de comunicații să își coordoneze lucrările în zonă cu cele efectuate de constructor.
    În următoarele zile vor începe lucrările și la strada Unirea Principatelor, care ar trebui finalizată în aceeași perioadă. Procedurile pentru reabilitarea acestor străzi au început de anul trecut, când au fost organizate licitațiile publice în sistemul electronic. Este o procedură care a fost aplicată de administrația locală pentru mai multe proiecte de infrastructură. Într-un an au fost alocate fonduri pentru proiectare, iar în următorul an s-au prevăzut fonduri pentru realizarea lucrărilor. Iar prin economii la lucrările de anul trecut și restituirea fondurilor la proiectele europene au fost alocați mai mulți bani la proiectele din acest an. „Bugetul anului 2016 este preponderent bazat pe investiții în infrastructură. Anul trecut au fost realizate proiecte pentru mai multe investiții care vor fi derulate în acest an, de exemplu au fost realizate proiecte la străzile Trotuș, Toader Èšârdea, Păun Pincio, sensul giratoriu de la intersecția Vâlcele, Oituz. În paralel sunt în diferite stadii, respectiv proiectare, licitații, investițiile de pe alte străzi din municipiu„, a explicat viceprimarul Gabriel Necula.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?