În satul Coza, comuna Tulnici, într-o căsuță situată pe malul pârâului care desparte localitatea în două, trăiește o familie blestemată, parcă, să facă față vieții în întuneric. De trei generații, și cine știe câte înainte de ele, s-au tot născut copii orbi, care au crescut și la rândul lor au dat naștere la alți copii orbi… Din nefericire, doar unul dintre aceștia – o fetiță – va învinge bezna ochilor în singurul mod cu putință: cu lumina minții, dobândită prin educație! Este singura care a fost dată la școală, dintre toți orbii familiei, și ai săi sunt foarte mândri de ea, nevenindu-le să creadă că un nevăzător poate face, în zilele noastre, tot ceea de ce este capabil un văzător! În Familia Ursu, despre care vă voi povesti mai departe, sunt orbi: Ileana, de 77 de ani, doi fii ai săi, Ionel și Vasile, și fiica lui Ionel, Nicoleta, elevă în clasa a VI-a la Școala pentru nevăzători din Buzău. Unul dintre cei trei copii ai lui Ionel Ursu, Aurel, de 11 ani, este și el cu handicap – debilitate mintală și autism, zice tatăl lui. „Aude, vede, dar nu poate vorbi”, explică el. Ileana a povestit că înaintea sa, mama ei, adică bunica fiilor și străbunica nepoților, era la rândul ei oarbă. Școlarizarea copiilor orbi este singura lor șansă de a avea un viitor atunci când părinții nu vor mai fi lângă ei!
Fără îndoială, vor exista voci care vor spune că dacă au văzut că nasc copii orbi, Ileana și soțul său, Ion Ursu, ar fi trebuit să se oprească din a procrea. Mai mult, vor exista alte voci care se vor întreba de ce nu s-a găsit, în tinerețile acestor oameni, un doctor care să le explice riscul de a naște copii fără vedere… Dincolo de toate acestea, trebuie spus că așa cum au fost și cum au putut, cei doi și-au crescut cei trei copii, dintre care doi orbi, după obiceiul locului, făcându-i mari și învățându-i instinctiv cum să se descurce în zona lor de siguranță din care nu au ieșit niciodată.
Și în simplitatea lor, au găsit resurse să se bucure de reușitele tuturor nepoților lor, mai ales de cele ale copilei nevăzătoare, prima școlită din seria de orbi născuți în familia lor. „Iaca așa m-am născut, că și mama mea era tot la fel. Am fost la doctori și mi-au zis că degeaba aș face orice, că am nervii de la ochi morți. Nu s-a putut opera nimic. De mers la doctori am mers, și la București, și prin partea Brașovului…”, a spus Ileana care acum, la 77 de ani trăiți în Coza, se descurcă de minune chiar și fără să vadă. „Știu seama locului”, explică ea, simplu. „Pe drum pe la noi nu prea vin mașini să mă calce, așa că pot să mă duc chiar și la râu, aici, în josul drumului, să aduc câte-o găleată de apă. Am învățat drumul”, zice, optimistă. Numai cu oamenii străini nu s-a prea învățat, mărturisește. Pe-ai satului îi știe după glas, dar pe străini nu știe să-i ghicească „dacă sunt oameni răi sau buni”.
Nea Ion, soțul Ilenei, zice că s-au luat din dragoste, așa cum era dragostea la vremile acelea. Nu a contat că femeia lui e oarbă și nici de gura satului nu i-a păsat. Pur și simplu i-a plăcut și a simțit că indiferent de handicapul ei, va fi o femeie bună și gospodină. Și așa a și fost! „Noi am fost nouă copii la părinți, din care am mai rămas eu… Stăteam mai la vale, în alt loc. Ea e tot de aici din sat, așa că am văzut-o, mi-a plăcut și am luat-o de nevastă. Nu mi-a păsat ce au zis unii sau alții niciodată, că dacă te-ai lua după lume… Ne-am gospodărit, atunci când am avut nevoie am plătit, eu am fost bucătar, așa că știu să fac mâncare… Ne-am descurcat cum am putut”, zice și nea Ion.
Doi fii și o nepoată nevăzători, un nepot cu alte handicapuri
Bine înțeles că, în timp, au apărut și copiii. Primul dintre aceștia, Nicu, s-a născut perfect sănătos. El are acum 50 de ani și împreună cu soția lui are grijă de bătrânețile părinților. Și băiatul acestuia s-a născut tot sănătos, și este astăzi elev cu vise și planuri de viitor la un liceu din Focșani. „Dacă am văzut că pe primul l-am născut fără probleme, am avut curajul să-l fac și pe al doilea. Ionel are acuma 49 de ani, dar el nu vede. Și nici Vasile, are 47 de ani acum, nici el nu vede. Așa s-au născut”, spune Ileana, explicând că și aceștia, la fel ca ea, au învățat „seama locurilor” așa încât să se poată descurca.
La școală nu i-a dat, „că aici nu i-ar fi primit că erau orbi, și nici nu erau pe atunci școli pentru orbi. Nu ne-a zis nimeni că ar fi. Ei nu au făcut școală, numai ăsta mare, Nicu, a făcut”, spune Ileana. Nicu, fiul ei cel mare, a povestit că fratele lui cel mic, Vasile, locuiește în altă parte și chiar dacă este orb, se descurcă foarte bine cu treburile gospodăriei. Toți cei trei copii ai acestuia, unul elev în clasa a XI-a, altul în clasa a VIII-a și o fetiță de cinci ani, s-au născut sănătoși. „Dar nu se știe, doctorii au spus că boala asta se moștenește, că și la al 99-lea neam de sânge poate să revină… Așa că și copiii noștri nu se știe dacă vor face copii sănătoși”, a explicat Nicu.
Fratele mijlociu, Ionel, a mărturisit că s-a resemnat cu soarta lui și că nu-și închipuie cum ar fi putut fi altfel. Nu are niciun regret că n-a fost elev. Nu și-a închipuit niciodată că existența lui s-ar putea derula în altă parte decât în satul său și nici că are vreo altă soartă decât cea împământenită în zonă: munca în gospodărie, la pădure și, evident, creșterea animalelor. Pe niciunul din cei patru copii pe care i-a avut – și i-au rămas doar trei după ce astă primăvară o fetiță de cinci ani și șase luni i s-a înecat în râu – nu i-a văzut altfel decât prin atingere. „Eu n-am văzut niciodată. Știu numai când e zi și când e noapte, în rest nu văd oamenii sau lucrurile. Nu văd nimic. Mai am trei copii, fata de opt ani, un băiat de 11 ani cu handicap grav, este debil și are autism, și pe Nicoleta, care este și ea oarbă, dar ea merge la școală la Buzău”, a spus Ionel.
Atât el cât și fratele său, Vasile, și mama lor, sunt încadrați în gradul grav de handicap, iar indemnizația primită de la stat, care include și banii pentru însoțitor, sunt singurele sume sigure care le intră-n casă, lunar.
Nicoleta, mândria familiei!
Dacă pentru ceilalți copii ai fraților Ursu, care s-au născut fără probleme de sănătate, frecventarea școlii este ceva firesc și de la sine înțeles, reușita Nicoletei, copila lui Ionel, reprezintă mândria familiei! Tatăl său și bunica Ileana mărturisesc că au decis s-o înscrie la școală după îndelungi insistențe ale unora și altora. „Au venit și ne-au cerut-o, de acolo de la handicap de la Focșani, au venit mai mulți, nu mai țin minte de unde. Și am dat-o la școală. Acum este în clasa a VI-a la Școala specială de la Buzău, și învață tare! A luat premiul I, citește cu degetele, după niște puncte din alea (Braille – n.r.), știe să formeze la telefon… Am auzit că și la calculator știe… Acum, cum o vrea Dumnezeu… Nu știu ce-o face după ce termină clasa a VIII”, a spus Ionel, fiind completat, cu un oftat resemnat, de mama lui: „Ei, ce să facă, o veni aici, acasă…”.
Nici bunica și nici ceilalți din familie nu par să știe că în zilele noastre, tehnologia a avansat atât de mult încât copiii fără vedere pot învăța alături de cei care văd, pot scrie și pot citi dacă au la dispoziție un computer cu sinteză vocală, că pot învăța citind cărți electronice în format daisy, că pot învăța să se deplaseze singuri, că pot „vedea” filme accesibilizate și câte și mai câte! Copiii orbi pot deveni adulți calificați, cu profesii onorabile la fel ca orice alt om! Singurul lucru esențial în reușita acestora este educația! Fiecare copil nevăzător trebuie școlarizat, astfel încât să se poată descurca, să-și poată câștiga existența și atunci când părinții nu vor mai fi lângă el!
61 de copii din Vrancea au deficiențe de vedere
În evidențele Serviciului de Evaluare Complexă ce funcționează în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea sunt înregistrați 61 de copii cu deficiențe de vedere, reprezentând 3,8% din totalul copiilor cu grad de handicap (1.064) din județul nostru. Potrivit celor spuse de Adina Lăscan, purtătorul de cuvânt al instituției, dintre aceștia, 42 frecventează învățământul de masă, iar opt sunt incluși în învățământul special, fiind înscriși la Școala pentru deficienți de vedere din Buzău. Alți 12 copii vrânceni cu probleme de vedere au terminat opt clase, iar șapte sunt încă preșcolari. „Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) realizează evaluarea și orientarea copiilor, fie spre învățământul de masă, fie spre cel specializat. Această instituție are atribuții în vederea depistării precoce a copiilor cu cerințe educaționale speciale sau cu risc în dezvoltarea capacităților intelectuale. Specialiștii de aici obțin informații de la medicii de familie, medicii primari pediatri, cadre didactice, familie etc. Fiecare copil are dreptul la educație, iar Legea nr. 1/2011 a educației naționale are un capitol distinct pentru învățământul special și special integrat”, a declarat Adina Lăscan, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vrancea.
Pentru cei ce au copii cu orice fel de deficiențe, e bine de știut că actul normativ amintit mai sus precizează că elevii, copiii și tinerii cu cerințe educaționale speciale, integrați în învățământul de masă, trebuie să beneficieze de suport educațional prin cadre didactice de sprijin și itinerante, de la caz la caz. Organizarea serviciilor de sprijin educațional se face de către CJRAE.
Totodată, părinții care stau în dubii dacă să-și trimită sau nu copiii la școli speciale, motivând lipsa resurselor financiare, trebuie să știe că aceștia, odată înscriși, vor avea asigurate toate cele necesare. „Copiii și tinerii cu cerințe educaționale speciale, școlarizați în unitățile de învățământ special sau de masă, inclusiv cei școlarizați în alt județ decât cel de domiciliu, beneficiază de asistență socială constând în asigurarea alocației zilnice de hrană, a rechizitelor școlare, a cazarmamentului, a îmbrăcămintei și a încălțămintei în cuantum egal cu cel pentru copiii aflați în sistemul de protecție a copilului, precum și de găzduire gratuită în internate sau centrele de asistare pentru copiii cu cerințe educaționale speciale din cadrul direcțiilor generale județene/a municipiului București de asistență socială și protecția copilului”, reglementează legea.
