Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Tânăr de 21 de ani, mort după ce a fost bătut de un prieten


George Daniel F., băiatul de 21 de ani, din Sihlea, bătut crunt în seara primei zilei de Crăciun, s-a stins din viață în prima zi a anului 2016. El era internat la Spitalul Floreasca din București, iar medicii nu i-au dat nicio șansă la viață încă de când a ajuns. Era în stare extrem de gravă, fiind în moarte clinică, dar medicii nu l-au putut deconecta de la aparate până când inima nu a încetat să-i mai bată.
    George Daniel F. a ajuns inițial la Spitalul Județean din Focșani, fiind  apoi trimis la București. Tânărul a fost bătut în seara primei zile de Crăciun. A petrecut la el acasă cu fratele, agresorul și alte persoane. Spre miezul nopții, tinerii s-au luat la ceartă, neștiind bine de ce nici ei, iar de aici până la  bătaie nu a mai fost decât un pas. După ce s-au lovit în casă, George Daniel  F. a ajuns pe stradă, unde agresorul, Alexandru Valentin B., tot din Sihlea, a rupt o scândură dintr-un gard și l-a lovit cu putere atât pe el cât și pe fratele său. Atât băiatul decedat cât și fratele lui, cu câțiva ani mai mare, au ajuns la spital. În timp ce tânărul de 21 de ani a fost trimis la București, fratele lui a rămas internat la Spitalul Județean Focșani, starea sa nefiind gravă.
    Principalul suspect a fost adus la Focșani la o zi de la comiterea faptei  pentru a fi audiat. El le-a povestit politiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale, care au preluat cazul, dar și procurorului că ar fi fost provocat. Agresorul a declarat că au petrecut împreună acasă la tânărul decedat și, la un moment dat, din cauza unei sticle cu bere vărsate, s-au luat la ceartă. S-ar fi stins lumina în casă, iar frații ar fi început să-l lovească. Agresorul a povestit că a reușit să fugă din casă și, ajuns în curte, tânărul mort ar fi pus mâna pe un topor cu intenția de a-l lovi. Victima ar fi fost împiedicată să dea de cei care participau la petrecere. Agresorul a adăugat că a luat-o la fugă și a ajuns în stradă, timp în care tânărul decedat s-ar fi ținut după el. Pentru că și-ar fi dat seama că va fi prins din urmă, agresorul a sustinut că, pentru a se apăra, a rupt o scândură dintr-un gard și a lovit victima cu aceasta.
    La momentul comiterii faptei, procurorul de caz, Nicolaie Ghihaniș, ne-a spus că fapta a fost încadrată la tentativă la omor, iar agresorul a fost pus sub control judiciar. Odată cu moartea victimei, încadrarea juridică a faptei va fi schimbată și nu este exclus ca împotriva tânărului agresor să fie dispusă o altă măsură preventivă. Cel mai probabil astăzi, Parchetul va fi informat oficial cu privire la deces, dar și cu privire la cauzele morții.
    Pe pagina de facebook a victimei, cunoscuții au postat mai multe mesaje de condoleanțe. „Nu pot să cred că ai murit, nu îmi vine să cred așa ceva…Ai crescut alături de noi înger frumos, îmi pare nespus de rău, nu am cuvinte să pot spune cât de rău îmi pare. Dumnezeu să te odihnească în pace”, a scris o cunoștință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?