Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Evazioniști din Homocea trimiși în judecată pentru prejudicii de sute de mii de lei


Doi bărbați, ambii din comuna Homocea, au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru că ar fi făcut evaziune fiscală.
    Unul dintre ei este Cristi Valentin B., de 26 de ani, administrator de societate. El este bănuit că în perioada ianuarie-iulie 2014 nu a evidențiat în contabilitate toate operațiunile comerciale efectuate, diminuându-și astfel obligațiile fiscale cu suma de 117.622 lei. De asemenea, în rechizitoriul procurorilor se mai arată că a și întocmit în fals 34 de borderouri de achiziții în care a consemnat date nereale. Bărbatul a ajuns să fie cercetat și trimis în judecată, după o sesizare din oficiu a polițiștilor.
    Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea l-au mai trimis în judecată și pe Gheorghe L. Anchetatorii spun că a refuzat să pună la dispoziția organelor fiscale documente de evidență contabilă a societății pe care o administrează, împiedicând astfel efectuarea de verificări. De asemenea, el ar mai fi evidențiat în actele contabile, dar și în alte documente, achiziționarea de bovine vii cu plata TVA, cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale întrucât animalele au fost cumpărate de la persoane fizice fără plata TVA. Anchetatorii spun că bărbatul a urmărit astfel să se sustragă de la plata TVA încasat de la o altă societate în sumă de 138.367 lei. În dosar, ANAF se constituie parte civilă cu suma de 480.223 lei. Verificările la această societate s-au făcut în urma unui denunț. Bărbatul a mai fost cercetat pentru același gen de fapte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?