Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

GALERIE FOTO : Cerasa, afacere cu mobilă unicat a unei familii de vrânceni


O familie de vrânceni a dezvoltat o afacere unică în România prin care confecționează mobilă din lemn masiv, creată la comandă și personalizată după dorința clientului. După 15 ani de muncă în Italia, soții Toader și Liana Darie s-au hotărât să deschidă, în 2005, fabrica de mobilă Cerasa de la Cîrligele, unde au investit toate economiile de o viață, aproximativ 300 mii euro. Ca orice început, și acesta a fost greu, dar soții Darie nu s-au dat bătuți. Așa se face că, pe un teren viran în 2005, acum se află o fabrică modernă de mobilă, complet utilată și dotată în care lucrează peste 20 de persoane. Afacerea s-a dezvoltat, iar oferta s-a diversificat. Mobilă placată sau gravată cu aur ori pictată, vitraliile asemănătoare cu cele din secolul al XVII-lea, sunt doar câteva din elementele de personalizare a mobilei.
    Afacerea cu mobilă unicat s-a dezvoltat în comuna Cîrligele, pe o bucată de teren în paragină, plin de gunoaie. Soții Darie au cumpărat terenul și au construit o mică făbricuță, în care se execută toate fazele operaționale necesare pentru realizarea mobilierului unicat comandat de clienți. Ideea afacerii le-a venit când lucrau la o firmă asemănătoare din Italia. După luni de calcule, când au pus la punct toate detaliile, în anul 2005 au înființat firma Cerasa. „Înseamnă cireșică în limba latină”, explică soții Darie.
    Soții Darie spun că după 15 ani de muncă în Italia au ales să se întoarcă acasă și să deschidă o afacere deoarece „nicăieri nu este ca acasă” și indiferent cât de mult ai munci în Italia „nu scapi de statutul de imigrant”. „Am lucrat 15 ani în Italia, lângă Veneția. Am lucrat la o fabrică de mobilă similară cu cea deschisă de noi în țară, de fapt, de acolo ne-a venit ideea cu mobila unicat. După 15 ani de muncă am constatat că cel mai bine este tot acasă, în România și am decis că este bine să deschidem o mică afacere în țara noastră. Nu ne-a fost prea greu să ne decidem deoarece nicăieri nu este ca acasă și în plus, oricât de mult ai munci în Italia și indiferent ce poziție ai ocupa în societate, nu scapi niciodată de statutul de imigrant”, povestește Toader Darie. Acesta a mai spus că a ales să construiască fabrica la Cîrligele pentru că „aici terenul este mult mai ieftin”.
    Darie a mai spus că singurul ajutor primit din partea autorităților a fost  sprijinul primarului din Cîrligele, Åžtefan Moscu. „Noi am beneficiat de sprijinul primarului Åžtefan Moscu care ne-a ajutat să obținem toate aprobările necesare. Pe guvernanții din 2005, atunci când ne-am deschis noi afacerea, nu i-a interesat prezența noastră aici”, mai povestește Toader Darie.

Mobilier unicat, lucrat exclusiv manual

    Orice comandă este onorată, indiferent de complexitatea lucrărilor. În fabrică lucrează o mână de oameni, specialiști în tâmplărie, în vopsitorie și lăcuit, dar și în uscarea și sortarea lemnului ce urmează a fi folosit. Datorită specificul afacerii, produsele trebuie să aibă cea mai bună calitate iar pentru aceasta nu se face nici o economie. Prima operațiune este cea de sortare a lemnului, apoi uscarea acestuia. Lemnul este lăsat să se usuce natural timp de două luni, după care este băgat într-un uscător timp de o lună de zile.     Urmează operațiunea de croire a materialului pentru produsul comandat. După croire, lemnul ia calea secției de vopsitorie, unde se dă cu baiț și cu lac. „Operațiunea este extrem de complexă deoarece culorile sunt variate, în funcție de cerințele clientului, iar greșelile nu sunt admise. Toate lacurile și vopselurile sunt de cea mai bună calitate italiană”, spune Toader Darie.
    Deosebirea față alte produse create la comandă este materialul, toate piesele de mobilier fiind doar din lemn masiv. „Noi lucrăm doar cu lemn masiv și nu cu pal sau alți înlocuitori. Lemnul dă mobilei prestanță, rezistență și unicitate. Fiecare corp de mobilă este unicat, în funcție de solicitarea clientului și garantăm că mobila aleasă de un client nu va mai putea fi văzută și la alți clienți. De fapt pe unicat se bazează afacerea noastră”, spune Toader Darie, patronul acestei afaceri.
    Produsele de la Cerasa sunt unicat pe piața mobilei din România deoarece obiectele de mobilier sunt lucrate exclusiv manual și, la cerere, pot fi placate sau gravată cu aur, pictate sau se pot aplica vitralii asemănătoare cu cele realizate în secolul al XVII-lea. „Toate aceste elemente fac ca mobila realizată de noi să fie unicat”, a mai spus Toader Darie.

Mobilier cu garanție pe viață

    Omul de afaceri a mai arătat că firma sa produce „tot ceea ce înseamnă mobilier de interior”, de la dormitoare, sufragerii, dressing-uri, uși de interior, baruri, geamuri vitralii, scări interioare, mese, scaune la fotolii. „Sau orice altceva își dorește clientul nostru”, mai susține omul de afaceri. Deși afirmă că prețurile nu sunt foarte mari, comparativ cu cele practicate la mobila din pal aflată în comerț, a evitat să spună un preț clar pe produs. A explicat și de ce. „Prețurile diferă în funcție de grosimea materialului, complexitatea lucrării, dacă se folosește sau nu aur, vitralii, monturi speciale sau alte lucruri dorite de client. Ceea ce pot spune e că prețul produselor noastre poate fi mai mare față de cel al obiectelor de mobilier din pal, cu mențiunea că acelea au o garanție foarte mică, iar mobila produsă de noi are garanție pe viață. De fapt are garanție pentru câteva vieți”, mai spune Toader Darie.
    Acesta a adăugat că nu ar fi reușit să pună pe picioare această afacere dacă nu ar fi avut un colectiv de oameni dedicați acestei meserii. „În acest domeniu, mai ales pe piața mobilierului individualizat, nu poți să faci nimic dacă nu ai un colectiv foarte bun. Noi avem un colectiv de oameni foarte buni conduși de oameni foarte buni cum sunt Aurel Croitoru și Dumitru Burlacu. Cu acești oameni am ajuns să fim în primii zece producători de mobilă clasați ca marcă protejată și brevetată pe inovație în domeniu”, a precizat Toader Darie.

Casă pentru o familie săracă

    Chiar dacă le-a fost greu și încă mai au multe de făcut pentru mica lor fabrică, soții Toader nu îi uită nici pe cei săraci. Aflăm de la vecini că soții Toader au moștenit o casă bătrânească pe care au oferit-o pentru a fi folosită de o femeie, mamă și trei copii, dintre care unul cu grave probleme de sănătate. Familia respectivă se afla practic pe drumuri, neavând unde să locuiască. Soții Toader spun că un astfel de gest este unul normal iar fiecare dintre noi ar trebui să sară în ajutorul celor aflați în nevoi, cu atât cât poate. „Este un gest cât se poate de normal pe care ar trebui să îl facă toată lumea pentru semenii aflați în suferință. Nu trebuie să mai trecem nepăsători pe lângă cei care nu au nimic sau care trăiesc adevărate drame pentru că nu au avut șansa ca în această viață să aibă tot ce le trebuie pentru a se descurca”, spune Toader Darie. 

 Povestea vrâncenilor a apărut și la Antena 3, în cadrul campaniei „Produs în țara ta” – http://videonews.antena3.ro/video/romania/produs-in-tara-ta-a-lasat-italia-si-a-venit-sa-faca-mobila-in-tara-sa-hxulYmDYHUa.html

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?