Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

GALERIE FOTO: Vacanță de trei săptămâni pentru toți elevii. Plugușor personalizat la Milcovul


Toți elevii au intrat, de astăzi (sâmbătă-n.r.) în vacanța de iarnă. Urmează trei săptămâni de relaxare și sărbători, timp în care unii elevi au și teme de făcut, lecții de învățat și noțiuni de repetat. Vacanța de iarnă se va încheia pe 10 ianuarie 2016, toți elevii întorcându-se la ore pe 11 ianuarie 2016.
    Aceștia vor avea cursuri până pe 5 februarie, urmând ca în perioada 6-14 februarie 2016 să aibă din nou o vacanță scurtă, cea intersemestrială, iar de pe 15 februarie se dă startul celui de-al doilea semestru.

Spectacol la Căminul Cultural Milcovul

    Vineri, elevii Școlii Gimnaziale din Milcovul au organizat o serbare cu tematică specifică sărbătorilor de iarnă, la care au fost invitați tătici ,mămici, frați și bunici. Spectacolul s-a desfășurat în incinta Căminului Cultural din comună.
    Colinde, poezii și cântecele, scenete și replici amuzante. De toate s-au ocupat elevii din Milcovul, care au repetat și au tot repetat să se asigure că nu vor greși versurile și-l vor impresiona pe Moș Crăciun atât de tare, încât să le lase niște cadouri mai devreme. Au urcat pe scenă elevi din clasele 0, I, a II-a, a IV-a, a V-a, a VI-a și a VII-a. Școlarii din clasa a IV-a A au făcut urări personalizate pentru fiecare persoană: primar, secretară, directoare, îngrijitoare, mamă, tată, bunici. „Să urăm la început, pentru cei ce ne-au născut, / Pentru mama și tăticu, / Pentru buna și bunicul, / Pentru mama aș dori, / Cei mai cuminței copii. / Câte țigle pe casă, / Atâția galbeni pe masă, / Câte pietre la fântână, / Atâtea oale cu smântână. / Copiii singuri să crească, / Haine să nu murdărească. / N-am uitat în școală / Cine mătură și spală, / Cine strânge după noi, /  Tone de gunoaie. / Doamnelor îngrijitoare, eu le mulțumesc / Că se îngrijesc / Să fie școala toată, / Foarte, foarte curată. / Urați fraților mai tare, / Doamnelor îngrijitoare.”, este o parte din urarea personalizată a copiilor. 
    Îmbrăcați în costume tradiționale, unul mai mândru decât celălalt, cu căciulițe roșii și costume în alb și roșu, așa cum e cel al lui Moș Crăciun, copiii și-au intrat în pielea personajelor și au rostit cu patos versurile învățate, ca și când erau la o audiție și de asta depindea viitorul lor. Erau implicați cu totul în momentele artistice.
    În fața scenei, părinții se îngrămădeau să-și fotografieze și să-și filmeze copiii. La finalul serbării, primarul comunei, Mihai Neață, le-a înmânat copiilor câte un cadou din partea lui Moș Crăciun, dar nu înainte de a-i avertiza că Moșul e supărat pe o parte dintre ei, pentru că nu-și ascultă părinții și nu au note bune la școală.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?