Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Două bătrâne au suferit atacuri de panică, după ce casa uneia a luat foc


Pompierii vrânceni au acționat, joi, pentru stingerea mai multor incendii, trei dintre acestea fiind provocate de coșurile de evacuare a fumului deteriorate sau amplasate necorespunzător față de materiale combustibile.
Astfel, joi, în jurul orei 11.00, la 112 s-a anunțat izbucnirea unui incendiu la gospodăria unei femei din comuna Nereju. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit două echipaje de la Stația de Pompieri Vidra, în cooperare cu voluntarii din localitate. „În urma acestuia a ars acoperișul casei de locuit, confecționat din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de cca. 50 mp și s-au degradat pereții locuinței din două camere”, se arată într-un comunicat al ISU.
Trei ore mai târziu, pompierii au fost anunțați că arde o casă și o anexă gospodărească la Păulești. Spre locul indicat au plecat patru echipaje de la Stația de Pomieri Vidra, cu trei autospeciale de stins incendii și o ambulanță SMURD. Paramedicii au acordat îngrijiri medicale unor bătrâne, care au suferit atacuri de panică. „La sosirea forțelor de intervenție la fața locului, incendiul se manifesta cu violență, generalizat la o locuință și o anexă, pe o suprafață totală de cca. 250 mp. Pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea flăcărilor și pentru protecția gospodăriilor învecinate, care se aflau la mică distanță. În urma incendiului, au ars acoperișurile casei de locuit și al grajdului, construite din lemn și cu învelitoare din șindrilă și tablă pe o suprafață de cca. 250 mp, bunuri din interiorul locuinței, precum și aproximativ 40 t de fân depozitate în podul anexei gospodărești. Proprietara, în vârstă de 87 ani, și o vecină a acesteia, în vârstă de 85 ani, au suferit atac de panică și au fost preluate de paramedici. După acordarea primelor îngrijiri medicale, deoarece starea lor de sănătate s-a ameliorat, au refuzat transportul la spital”, se mai precizează în comunicat.
Pompierii de la Panciu au acționat la Movilița, unde ardea o casă. Incendiul a fost lichitat în limitele găsite, fiind afectat un perete din paiantă, pe o suprafață de 8 metri pătrați, și aproximativ 5 metri pătrați de pardoseală din lemn. Un alt incendiu a fost stins de pompierii voluntari de la Andreiașu de Jos și Odobești. Au ars aproximativ 20 mp din acoperișul casei de locuit și cca. 18 mp din plafonul unei camere.

Cele mai multe incendii se produc iarna

Pompierii spun că pe timp de iarnă, numărul incendiilor crește. Pentru a evita producerea unor astfel de situații,pompierii au câteva sfaturi pentru vrânceni. „Datele statistice întocmite la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Anghel Saligny» al județului Vrancea arată că, în perioada anotimpului rece, numărul incendiilor manifestate la gospodăriile cetățenești este în creștere. Aceste evenimente neplăcute puteau fi evitate dacă se respectau măsurile specifice de prevenire a incendiilor. Pentru a nu vă confrunta cu situații în care viața ori bunurile vă sunt puse în primejdie, reamintim principalele norme de apărare împotriva incendiilor. Astfel, este interzisă utilizarea instalațiilor de încălzire cu defecțiuni sau improvizații și lăsarea lor în funcțiune nesupravegheate. Amplasați în fața sobelor cu lemne o cutie metalică sau o bucată de tablă, care va asigura protecția față de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului ce ar putea determina incendierea materialelor combustibile cu care acestea ar veni in contact. Respectați distanțele de protecție dintre sobe si materialele combustibile. Se interzice folosirea sobelor cu ușițele defecte ori care nu se închid. Jăratecul și cenușa se vor depozita în gropi special amenajate, iar în condiții de vânt se vor stinge cu apă. Coșurile de fum trebuie periodic verificate, curățate și reparate de către personal specializat. Se interzice folosirea improvizațiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu lungime mare și, respectiv, coturi multe montate pe lângă și pe pereții combustibili, în apropierea materialelor ori altor obiecte de uz casnic”, au adăugat reprezentanții ISU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?