Antibioticul este, conform DEX, o substanță organică solubilă, produsă de unele microorganisme animale și vegetale, care are capacitatea de a distruge anumiți microbi sau de a le opri dezvoltarea, fapt pentru care se utilizează în tratamentul bolilor infecțioase. Antibioticele sunt o grupă de medicamente folosite în tratamentul bolilor infecțioase provocate de bacterii, datorită capacității lor de a omorî bacteriile sau protozoarele. Sunt molecule relativ simple, produse de mucegaiuri sau bacterii, care au capacitatea de a ucide sau de a frâna dezvoltarea, în doze relativ mici, a altor specii concurente. Ulterior, au fost produse în medicină și antibiotice sintetice. Grupa de chimioterapice, ca sulfonamida, au acțiune mai ales bacteriostatică, manifestată prin frânarea înmulțirii bacteriilor. Antibioticele pot acționa: bacteriostatic (frânarea înmulțirii bacteriilor), bactericid (eliminarea bacteriilor), bacteriolitic (liza membranei bacteriene ce determină moartea lor).
Prima substanță antibacteriană care poate fi considerată antibiotic cu spectru restrâns a fost salvarsanul, descoperit în anul 1910 de chimistul și medicul german Paul Ehrlich (1854-1915), medicament cu care s-a tratat sifilisul, care era foarte răspândit. În anul 1928, a fost descoperită penicilina, de către Alexander Fleming, care observa că secreția mucegaiului verde ”Penicillium notatum” (Penicillium chrysogenum) distruge colonia de bacterii din laborator. O altă etapă importantă este descoperirea, în anul 1935, a sulfonamidei, de către Gerhard Domagk, care nu este un antibiotic, nefiind bactericid, ci numai un bacterioastatic. A urmat descoperirea unei serii de antibiotice ca Streptomicina, Chloramfenicol, Aureomicina, Tetraciclina etc.
Bacteriologul scoțian Alexander Fleming a descoperit din întâmplare proprietățile de distrugător de bacterii ale sucului secretat de o ciupercă din clasa Penicillium. La întoarcerea dintr-un concediu de două săptămâni, a găsit cultura de stafilococi afectată de Penicillium, care a ajuns acolo dintr-un laborator aflat cu un etaj mai jos. Fleming a observat că bacteria pe care o studia se afla pe întreg mediul de cultură, dar nu în zona cu mucegai. Deși a bănuit impactul extraordinar al descoperirii sale, Fleming nu a avut capacitatea de a crea suficient antibiotic pentru a-l folosit în scopuri curative. Abia peste 10 ani de la observațiile lui Fleming asupra penicilinei, un grup de cercetători de la Oxford a decis să continue cercetările, mutându-se în SUA, căci Anglia era în război, potrivit site-ului www.scientia.ro. În 1945, Fleming și Howard Florey (cel care a purificat penicilina, demonstrându-i eficiența) obțin Premiul Nobel pentru medicină.
Una dintre problemele cu care se confruntă omenirea este creșterea rezistenței bacteriilor la antibioticele existente. Rezistența la antibiotice înseamnă ori că antibioticul nu mai are niciun efect asupra bacteriei, ori că efectul este insuficient de pregnant pentru a stopa boala. Bacteriile devin imune la antibiotic nu doar din cauza omului, ci uneori se întâmplă în urma atacurilor cu antibiotice între diferite tipuri de bacterii, precizează site-ul amintit. Există trei modalități de obținere a rezistenței la antibiotice. Primul mod este mutația spontană a bacteriei. O altă cale de imunizare este transferul de informație genetică între bacterii, adică o bacterie neimună, prin procesul numit ”conjuncție”, primește material genetic imunizant de la o altă bacterie. Sau bacteria poate obține rezistență la antibiotic, în urma unui atac al unui virus bacteriofag, care, dacă nu o omoară, îi poate oferi material genetic necesar supraviețuirii în lupta cu un antibiotic, arată site-ul scientia.ro.
Fiecare antibiotic poseda mai multe caracteristici. Spectrul de acțiune este lista bacteriilor asupra cărora antibioticul este activ. Caracterul bacteriostatic sau cel bactericid al antibioticului corespunde opririi proliferării sau, respectiv, distrugerii bacteriilor. Toleranța depinde de toxicitatea preparatului și de probabilitatea de alergie a bolnavului față de medicament, conform site-ului www.sfatulmedicului.ro. Alegerea unui antibiotic depinde de natura infecției (localizare, gravitate) și de starea bolnavului (antecedente de alergie, boală renală sau hepatică). Uneori este necesar să se asocieze mai multe preparate în timpul unui tratament, de exemplu în cazul infecțiilor grave.
