Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Carduri de sănătate invalide, trimise pacienților


Medicii de familie sunt iarăși revoltați din cauza cardurilor de sănătate. Aceștia spun că ultimul lot de carduri de sănătate livrate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pacienților sunt invalide, ele neputând fi activate. Astfel, pacienții sunt puși pe drumuri, iar nervii le sunt întinși la maxim.
Medicul de familie din Mera, Nicoleta Stoica, ne-a spus că de luni pacienții săi care au primit carduri din ultimul lot nu pot beneficia de servicii medicale, deoarece cardurile sunt invalidate. Deși pacienții s-au deplasat la Casa de Asigurări de Sănătate, chiar și ea personal, cei de acolo nu ar fi rezolvat nimic. „De luni nu pot acorda servicii medicale pacienților. E bătaie de joc pe nervii pacienților și ai noștri. Este vorba de cardurile de sănătate din ultimul lot. Aceste carduri sunt invalidate, nu pot fi activate. Pacienții mei au fost la CAS și de acolo îi trimite tot la medic. Eu, personal, am sunat la CAS și am încercat să rezolv problema, dar fie nu le-a mers telefonul, apoi mi-au zis că trebuie să așteptăm până luni să rezolve CNAS problema”, ne-a spus medicul Nicoleta Stoica.
Și medicul Grigore Hanță, președintele Patronatului Medicilor de Familie Vrancea, este revoltat de această problemă. „Medicii muncesc o lună și nu le sunt validate serviciile. PIAS (n.r.-sistemul informatic al cardului) se «blochează» pe componente tot mai des și nu numai vinerea! Au fost expediate pacienților carduri «invalide», Casa nu le deblochează, nu are interes, că trebuie să facă «economii cu cardul». Se schimbă frecvent «starea de asigurat», adică în momentul acordării serviciului SIUI îl dă asigurat, iar la sfârșitul lunii la facturare este respins serviciul pe motiv că «pacientul este neasigurat»! Numărul de asigurați de la sfârșitul lunii octombrie scade între cele două raportări”, a spus medicul Grigore Hanță.
De altfel, de la 1 septembrie, de când utilizarea cardului de sănătate este obligatorie, medicii de familie au întâmpinat numeroase probleme în utilizarea acestuia, de fiecare dată fiind sesizată CAS Vrancea, dar și CNAS. Nu de puține ori, medicii de familie au acuzat o oprire „intenționată” a sistemului informatic al cardului, pentru a se face economii la bugetul sistemului de sănătate. De la începutul acestei luni, în Vrancea a început distribuirea a altor 14 mii de carduri de sănătate, nou tipărite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?