Reporter: De cât timp sunteți învățătoare?
Gina Călugăru: Sunt învățătoare din 1978. Mă găsesc în al 38-lea an de activitate.
Rep: A fost meseria pe care v-ați dorit-o dintotdeauna?
G. C.: Da, mi-am dorit să fiu învățătoare, să fiu cinstită și corectă cu copiii, să-i învăț lucruri bune, lucruri frumoase.
Rep: Vă mai amintiți de cea ce v-a fost educatoare și de învățătoare?
G. C.: Îmi amintesc foarte bine. Educatoarea mi-a fost și învățătoare. Ambele au fost modele pentru mine și ca pregătire, și ca relaționare. Educatoarea mi-a fost învățătoare în primii doi ani. De ea m-am apropiat foarte mult. Când mergea, în zilele libere, cu părinții la Buzău, mă lua cu dumneaei. Lucrul acesta a contat enorm de mult pentru mine. I-am purtat respect tot timpul. Când s-a retras, a rămas în satul nostru până la bătrânețe și chiar am vizitat-o des.
Rep: De ce ați ales să profesați în învățământul primar și nu ați ales să deveniți profesor?
G. C.: Am avut o tentativă să mă fac profesor de limba rusă, pentru că în localitatea în care eram, limba rusă se făcea și mi-ar fi plăcut să predau o limbă străină. Până am terminat eu liceul, limba rusă nu se mai făcea decât în foarte puține localități și am considerat că voi găsi greu un post. Altceva nu mă interesa, deși matematica a fost obiectul meu preferat. Acesta e segmentul la care am lucrat cel mai frumos, la I-IV. Am lucrat în mediul rural 12 ani. Luam copii care nu știau nici să-și spună bine numele, iar când terminau clasa a IV-a știau atât de multe lucruri… În mediul rural, pe vremea aceea, oamenii erau foarte respectuoși și recunoscători pentru ceea ce făcea învățătorul pentru copii. Învățătorul era ridicat la rang mare, ca pe vremea lui Creangă, adică era bucuria aceea a lucrului bine făcut. Am ținut locul unei colege în mediul rural, ca educatoare, dar sunt prea mici, nu aș avea răbdare. Și nici munca pe care o faci nu e ceea ce îmi place mie. La V-VIII nu mai e același interes din partea copiilor. Ochii lor nu mai sunt ceea ce sunt ochii copiilor acestora. În segmentul acesta I-IV, copilul mi se pare cel mai receptiv, cel mai dornic să învețe și munca noastră se vede prin ceea ce rămâne în urmă
Rep: Aveți în familie și alte cadre didactice?
G. C.: Nu, a fost dorința mea și bucuria părinților mei. Pe vremea aceea, cine ajungea învățător, profesor, medic era cineva. Iar eu am fost un copil căruia i-a plăcut dintotdeauna să fie primul, am învățat foarte, foarte bine. Părinții mei și-au dorit să mă realizez cumva, să-i bucur și pe ei și să-i răsplătesc. Am fost trei frați, sora mea și-a dorit să fie învățătoare și nu a reușit, părinții mei își doreau ca eu să devin medic, dar eu nu pot privi cum se face o injecție nici acum. Alegând dintre meseriile preferate de părinți, am preferat-o pe aceasta, pentru că mi s-a părut și mie se pare și acum că e ceea ce știu să fac cel mai bine.
.jpg)
Rep: Observați schimbări între generații?
G. C.: Categoric. Generațiile care vin au gradul de intelingeță, IQ-ul, foarte ridicat. Atenția trează nu poți să le-o ții decât dacă vii cu lucruri noi, activități variate, să-i ții mereu în priză. Au foarte multă energie și cred că principalul motiv este că stau prea mult închiși. Aici nu au loc de joacă, suntem la etajul doi. Când să coboare, când să revină? Iar acasă, majoritatea stau la bloc, cu bona sau bunicii, au activități complementare. Merg la un club sportiv, la desen, la pictură, pian, vioară, chitară. Motivul pentru care obișnuiesc să vorbească continuu cred că se regăsește în familie, pentru că părinții nu mai au timp să vorbească cu ei, iar ei au mereu câte ceva de spus. Înainte, ce le spunea învățătorul era sfânt. Copiii erau ca niște bureței, atenția lor era mereu trează, până suna clopoțelul în mediul rural și soneria aici, în oraș.
Rep: Cum ați caracteriza generația de astăzi?
G. C.: Energici. Au o minte sclipitoare aproape toți. Nu am copil despre care să poți spune că nu-l duce mintea sau nu are puterea să acumuleze tot ce-i dau. Părinții au o părere foarte bună despre copii, iar noi trebuie să-i coborâm cu picioarele pe pământ și să-i facem să înțeleagă că degeaba au minte dacă nu o folosesc. Colectivul pe care îl am în 2015 e foarte diferit de cel pe care îl aveam în 2000 sau în 1980.
Rep: Care sunt lucrurile la care vă gândiți prima dată, în fiecare dimineață?
G. C.: Ce să fac să fie bine pentru copiii de la școală. Mă gândesc la copilul meu și, fără să exagerez, și când merg seara la culcare mă gândesc dacă am făcut tot ce era bine pentru ei. Dimineața mă gândesc la ce obiecte am în acea zi și seara, și în fiecare oră. Încerc să organizez totul încât să fie mereu ceva nou pentru ei.
Rep: Credeți că i-ați putea motiva cumva să învețe mai mult sau pentru nivelul lor e suficient ce se face?
G. C.: Consider că sunt încă mici, sunt copii. I-am luat de la pregătitoare, unde activitatea a fost diferită de ceea ce facem noi, a trebuit să fim blânzi, răbdători, îngăduitori, e o relaționare diferită. Sunt copii și se manifestă cum sunt.
Rep: Cum le captați atenția, cum îi motivați să participe la ore?
G. C.: Valorific la maximum toate textele literare pe avem și la lectură, și la comunicare în limba română. Consider că exemplele „pe viu” sunt cele mai de folos.
Rep: Cine sau ce vă motivează în această meserie?
G. C.: Copiii. După ce am născut-o pe fata mea, acum 25 de ani, categoric mi-am schimbat atitudinea față de copii, am devenit mai blândă, mai înțelegătoare. În fiecare copil am văzut mereu și copilul meu și am înțeles altfel sufletul și mintea copilului. Vin cu plăcere la școală și meseria pe care o fac sunt convinsă că e ceea ce trebuie să fac eu, e ceea ce îmi place și ceea ce știu să fac cel mai bine. Nu am cum să spun că o dată, o zi, am venit pentru că trebuia să vin. Nu, chiar vin cu plăcere, iar cine mă cunoaște vă poate confirma. Nu cred că e un copil care să spună că nu are și amintiri frumoase cu mine. Sunt și momente în care trebuie să fii și exigentă, că nu înțeleg numai din vorbă bună.
.jpg)
Rep: Cum vă vedeți peste 10-15 ani?
G. C.: Îmi doresc să fiu o bunică fericită și împlinită. Și mă văd crescându-mi nepotul, nepoata, nepoții și cu gândul, zi de zi, la realizările de pe parcursul vieții mele.
Rep: Păstrați legătura cu foști elevi?
G. C.: Da. Am fost invitată și când au terminat liceul, la festivitate, ca să mă bucur alături de ei. Am avut foarte mulți copii care au absolvit la Unirea, mă sună de multe ori. Am o fetiță din prima mea serie de aici de la Școala 9, despre care știu foarte multe lucruri. Mă sună, chiar am fost pentru ea o prietenă. Când era la liceu, venea foarte des la mine să îmi povestească despre viața de la liceu, despre ce probleme întâmpină. Mereu spun tuturor că îmi doresc să fiu cu adevărat „a doua mamă”, nu „cea rea”. Ei percep cuvântul rău greșit, deși întotdeauna le-am explicat că a fi rău înseamnă a face pe cineva să sufere, ori eu când le impun un anumit comportament, nu le vreau răul, ci binele.
Rep: Aveți ceva să le transmiteți foștilor elevi?
G. C.: M-aș bucura să nu uite niciodată ce i-am învățat, să fie buni, blânzi, răbdători, cinstiți și muncitori, pentru că fără muncă nu reușim nimic.
Rep: Cum v-ați descrie, în câteva cuvinte?
G. C.: Sunt o persoană căreia îi place omenia, cinstea, urăsc îngrozitor de mult minciuna și mi-am învățat și copilul, îi învăț și pe ei să nu folosească minciuna. Sunt perfecționistă și în familie și la locul de muncă, îmi place să am în mintea mea mereu modele de oameni care fac cinste și familiilor din care provin și profesorilor, învățătorilor pe care i-au avut și nu uit niciodată oamenii care mi-au făcut bine. De câte ori am ocazia ajut oamenii, nu pentru a aștepta o recompensă, ci pentru starea de bine pe care o am după.
Rep: Dacă ați avea șansa să dați timpul înapoi, ați alege același drum?
G. C.: Cu siguranță. Zilele trecute, doamna director adjunct la asistență m-a întrebat același lucru. Am spus, nu exagerez, niciodată, indiferent de ce avantaje mi s-ar oferi, cu siguranță aș alege aceeași meserie. Îmi place ceea ce fac, indiferent că poziția socială în ziua de astăzi nu mai e aceeași ca atunci când am început eu. Bucuria pe care o ai ca învățător, e diferită față de oricare altă bucurie.
