Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

VIDEO : Pagube de aproape 38 milioane lei în agricultura vrânceană


Agricultorii vrânceni au suferit pagube de aproape 38 milioane lei din cauza secetei și grindinei din perioada mai-iunie, arată un raport realizat de Direcția Agricolă Vrancea. Cele mai mari pagube au fost produse de secetă, a explicat directorul Direcției Agricole, Ticu Constandache, la ședința de ieri a Colegiului Prefectural. În acest an a fost înregistrat un deficit de peste 350 litri/metru pătrat iar umiditatea din sol a scăzut sub coeficientul de ofilire al plantelor ceea ce dus la o răsărire slabă a culturilor de floarea soarelui și porumb, dar și o uscare masivă a acestora.
    În Vrancea, seceta a afectat culturile agricole de pe 33 mii hectare, cu o valoare estimată a pagubelor de peste 30,1 milioane lei. Producțiile obținute de fermieri au fost chiar și la jumătate față de anii anterior. Astfel, la porumb, producția medie a fost de 1800 kilograme/hectar, comparativ cu cinci mii kilograme în anii normali. La grâu a fost o producție medie de aproape 2900 kg/hectar comparativ cu 3700 kilogram într-un an normal iar la floarea soarelui a fost o producție medie de 1800 kg/hectar, comparativ cu circa 2800 kg/hectar într-un an normal. Au fost însă și fermieri care nu au avut probleme din cauza secetei și care au obținut recolte consistente, respectiv 5000 kg porumb/hectar la Bălești, 6300 kg grâu /hectar la Măicănești sau 2050 kg soia/hectar la Agroind Doaga.

    Dacă seceta a distrus cultura mare, grindina a avut grijă de viile podgorenilor. Au fost afectate plantații viticole pe o suprafață de peste 3300 hectare, cu o valoare a pagubelor estimată la 7,6 milioane lei. În acest context, prefectul Nicușor Halici (FOTO) a anunțat că la nivelul Comisiei Europene a fost aprobată schema de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă manifestat în perioada aprilie – septembrie 2015. Practic, această decizie a CE confirmă faptul că Ordonanța de Urgență 45/2015 respectă prevederile Orientărilor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale pentru perioada 2014-2020. Doar în Vrancea sunt circa două mii de fermieri care pot primi ajutoare de stat pentru a compensa pierderile suferite din cauza secetei.
    Pentru a primi acești bani, fermierii trebuie „să dețină proces verbal de constatare și evaluare a pagubelor, încheiat în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2015 și 20 octombrie 2015, conform legislației pentru situațiile de urgență, asumat de semnatari și în care să fie înscrise cel puțin informații privind cultura, suprafață calamitată, precum și procentul de calamitare de peste 30% dar și să fie înregistrați în evidențele APIA cu cerere unică de plată aferentă anului 2015”.
    Directorul Direcției Agricole, Ticu Constandache, a arătat că una dintre problemele instituției este lipsa specialiștilor din teritoriu. La această instituție mai lucrează 11 persoane, din care patru sunt ingineri agricoli, patru economiști, un jurist și directorul instituției. Mult prea puțini față de câți ar fi nevoie pentru a putea derula atribuțiile instituției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?