Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

GALERIE FOTO : Surăienii, protejaţi de INUNDAŢII cu rocă VULCANICĂ


Lucrările pentru reducerea riscului de inundații în zona comunei Suraia, pe râul Siret, sunt aproape finalizate după cinci ani de la începerea investițiilor. Sunt lucrări hidrotehnice complexe, unde este folosită rocă vulcanică din Munții Măcinului care poate rezista chiar și o sută de ani. Investiția este realizată din fonduri europene, proiectul „Consolidare mal râu Siret în zona Suraia” fiind implementat de Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret. Lucrările ar trebui finalizate până la 31 decembrie. Finanțarea este asigurată în proporție de 90% din fondurile Uniunii Europene, valoarea proiectului fiind de 17,4 milioane lei. Până acum a fost realizată circa 80% din investiție, în special din cauza întârzierilor la livrarea pietrei din Măcin. Aceasta trebuie adusă cu barja, iar cursul scăzut al Dunării din acest an a împiedicat transportul regulat de rocă. Însă conducerea ABA Siret speră că lucrările vor fi finalizate în termenul asumat iar dacă vor fi întârzieri va fi asigurată finanțarea necesară investiției.
    Mihai Talpău, director tehnic investiții la ABA Siret, spune că lucrarea de la Suraia era necesară după ce malurile Siretului au fost puternic afectate de fenomene de afuiere și eroziune. „În ultimul deceniu și în special în anii 2005, 2008 și 2010, când au avut loc puternice viituri pe râul Siret, malurile râului Siret în dreptul localității Suraia au fost puternic afectate de fenomene de afuiere și eroziune. Datorită vitezei mari de înaintare, au fost puse în pericol vieți omenești, proprietăți particulare, obiective social-economice, terenuri agricole și, nu în ultimul rând, digul de apărare al localității Suraia existent în această zonă”, a spus directorul Talpău.
    Proiectul a fost demarat în anul 2010, prin realizarea a 4 epiuri (dig folosit pentru regularizarea cursului de apă – n.r.). Directorul Talpău a explicat că epiurile sunt realizate din geocontainere umplute cu balast stabilizat, fiecare având un volum de circa un metru cub și o greutate de aproximativ 1,8 tone. Geocontainerele au fost așezate direct pe o saltea din fascine de 30 centimetri grosime. Potrivit specialiștilor, de o parte și de alta a epiurilor, la nivelul fundației au fost prelungite saltelele din fascine pe lungimi stabilite în funcție de adâncimea de afuiere. Soluția epiurilor a avut efect, iar curentul a fost deplasat către malul stâng al râului Siret și a dispărut pericolul erodării malului drept în porțiunea aflată cea mai aproape de digul ce protejează localitatea Suraia.

Consolidare pe 2,5 kilometri din malul Siretului

    În etapa a doua, specialiștii de la Apele Române au propus consolidarea malului Siretului pe toată lungimea de 2.500 metri în zona localității Suraia și realizarea unui număr de 3 epiuri. Reprezentanții SGA spun că pe un sector cu o lungime de aproape un kilometru malul râului se apropie cel mai mult de digul de apărare a localității Suraia, fiind practic un contact direct între apă și mal.
    Pe acest sector au fost propuse „lucrări de reprofilare a malului și nivelarea talvegului în zona din apropierea malului, saltea din fascine continuă, lestată cu piatră brută de carieră, prism din anrocamente de formă trapezoidală grindă de reazem din beton monolit care sprijină pereul din piatră brută de pe taluzul malului reprofilat, umplutură cu material local pe suprafața săpăturii din mal și așezarea, la suprafața ei, a unui pereu uscat din piatră brută pe un suport din balast care are la bază, la rândul său, un geotextil filtrant – drenant”.
    Beneficiarii investiției de la Suraia sunt cei aproximativ 5800 de locuitorii ai comunei. Sunt protejate, de asemenea, 100 gospodării particulare, 100 hectare teren agricol, 2 școli, 3 grădinițe, infrastructura de transport și de telecomunicații, rețelele de utilități respectiv energie electrică, alimentare cu apă, telefonie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?