Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Judecătorul Jelea, propus pentru șefia Secţiei I Civilă a Tribunalului Vrancea


Judecătorul Dinu Jelea ar putea fi numit în funcția de președinte al Secției I  Civilă a Tribunalului Vrancea. Acest lucru se va stabili astăzi, când propunerea de numire în funcția de președinte va fi luată în discuție în ședința Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Printre altele, pe ordinea de zi se află și „referatul Direcției resurse umane și organizare nr. 23805/2015 privind propunerea de numire în funcția de președinte al Secției a I a civilă a Tribunalului Vrancea, a domnului judecător Dinu Jelea”. Judecătorul Jelea își desfășoară activitatea în cadrul secției de mai mult timp și până acum nu a mai avut nicio funcție de conducere.
    Până la mijlocul lunii trecute, președinta Secția I Civilă a Tribunalului Vrancea a fost judecătoarea Silvica Mirela Bucur, căreia i-a expirat mandatul. Aceasta a fost numită în funcție tot printr-o hotărâre a CSM pentru perioada 16.10.2012-16.10.2015.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?