Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

ISJ Vrancea este în căutarea unui consilier juridic


Inspectoratul Școlar Județean Vrancea organizează un concurs pentru ocuparea funcției vacante de consilier juridic. Concursul va avea loc pe 3 noiembrie 2015, ora 10:00. Cei care doresc să se înscrie pentru ocuparea postului, trebuie să îndeplinească anumite condiții.
    Condițiile generale de participare sunt: cetățenia română, cetățenia altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; cunoașterea limbii române, scris și vorbit; stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unități sanitare abilitate; îndeplinirea condițiilor de studii și, după caz, de vechime; nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea. Condițiile specifice de participare sunt: studii superioare juridice, absolvite cu diplomă de licență; vechime în domeniu de 8 ani; cunoștințe de operare PC.
    Candidații vor susține o probă scrisă și un interviu, iar concursul de va desfășura la sediul ISJ, pe strada Dornei nr.5, Focșani. Persoanele interesate, care îndeplinesc criteriile menționate mai sus, își pot depune dosarele la concurs până pe 20 octombrie, ora 16:00, la secretariatul ISJ.
Dosarul trebuie să conțină: cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice; copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă sau în specialitatea studiilor; cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează. Candidatul declarat admis la selecția dosarelor are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar; adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate; curriculum vitae. Copiile actelor se vor prezenta însoțite de documentele originale.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?