Rubrica „Monitorul vine pe strada ta” a continuat săptămâna aceasta cu o vizită pe strada Comisia Centrală din Focșani. Nu este vrâncean să nu știe de strada aceasta și nu datorită spitalelor, ci datorită încărcăturii istorice pe care o au atât numele străzii, cât și unele clădiri sau terenuri pe care au existat cândva pereți între care s-a scris istorie.
Pe Comisia Centrală ajungi fie din strada Cuza Vodă, pe lângă Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea, fie de pe strada Măgura. Ieri, am început de la sensul giratoriu de pe Măgura. Primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost un coș de gunoi într-o cu totul altă poziție decât cea care trebuia. La o primă vedere, strada nu pare să arate rău. Într-adevăr, sunt veșnicele buruieni de pe trotuare, în locurile unde trebuia amenajat spațiu verde sau unde puteau fi plantați copaci. Pe ici-colo, se mai vede câte un copăcel, care se chinuie să „supraviețuiască”, înconjurat de bălării. Pe partea dreaptă, un market, iar vis-a-vis de market e intrarea în parcarea restaurantului Oscar, apoi restaurantul.
Imediat după Oscar, un bar-caffe Espacio, iar după câteva case, pub-ul Oldies. Casele mai vechi, mai modeste, sunt puține la număr. Domină vilele și viluțele. Crengile copacilor de pe stradă și din curți fac plecăciuni în fața vântului, care se încăpățânează să crească în intensitate și să-mi zboare părul în toate direcțiile. Ridic privirea spre cer din minut în minut și mă rog să nu înceapă o ploaie, căci strada e lungă și eu nu am ajuns nici la jumătate. Vremea pare că ține cu mine, nu ca ultima dată, așa că-i dau bice mai departe, aruncându-mi privirea în toate curțile și în toate direcțiile, să nu ratez ceva. Strada e destul de circulată, așa că întâlnesc oameni care ridică din sprânceană când mă văd, dar îmi continui drumul fără să dau atenție. Trec pe lângă un domn care mă studia de la distanță și pare că ar fi vrut să mă întrebe ceva, însă când s-a apropiat nu a mai îndrăznit.
Două corpuri ale Spitalului Județean
Strada Comisia Centrală nu e dreaptă și atât, are mai multe ramificații: trei pe partea dreaptă și una pe stânga. Observ că mai multe mașini intră pe străduța din stânga, unde indicatorul de pe stâlp arată „către Spital”, așa că merg și eu tot pe acolo. Asfaltul e cât de cât ok, exceptând gaura din mijloc, peste care dai la scurt timp după ce ai intrat pe fundătură.
Trec pe lângă un magazin mixt, iar în față sunt două corpuri, A și B, ale Spitalului Sf. Pantelimon. În corpul A, la parter sunt departamentele de Psihiatrie și Contagioase, iar în corpul B sunt departamentele de Oftalmologie, ORL și cel de Dermato-Venerologie. Cu excepția frunzelor galbene care cad și a crengilor care se leagănă ușor din cauza vântului, nu e mișcare prin curtea spitalului. Încă… Doar lătratul unui câine se aude, din când în când, atunci când simte că cineva se apropie de teritoriul său. Lângă spital, e o zonă cu blocuri de trei etaje, cu garaje, flori și oameni care pășesc grăbiți din scările de bloc, dar și câte o baltă pe ici-colo. Pe ușa roșie a unui garaj stă scris cu alb, mare, un „avertisment”: NUBLO CATI. O Dacie Break, fără numere, pare abandonată între garaj și bloc. Sau, poate doar e lăsată să-și odihnească motorul după ani de utilizare. Blocurile nu sunt renovate la exterior, doar câțiva proprietari și-au făcut îmbunătățiri la fațadă. În grădinițele din fața blocului sunt flori, iar zona pare liniștită și curată, doar pe lângă tomberoane mai zac câteva gunoaie. Situația nu e gravă, îmi spun.
Lipsa asfaltului din zona de blocuri a fost semnalată de unul dintre locuitorii zonei. „Pe gangul de la spitalul ORL, unde sunt blocurile, la fiecare ploaie ne înămolim, nu avem asfalt, e plin de gropi”, a scris Ionuț, pe site-ul nostru.
Căruțe, da. Zebre, ba
Numai cât am fost eu în zona fundăturii Comisia Centrală, am zărit două căruțe. Strada s-a îngustat din cauza mașinilor parcate lângă trotuare, iar șoferii sunt nevoiți să se angajeze în depășirea căruțelor, riscând poate să provoace un accident, dacă de pe contrasens alți șoferi se deplasează cu viteză. E o stradă destul de circulată, atât de pietoni, cât și de șoferi și de aceea trebuie să fii cu foarte mare băgare de seamă. Zebre nu sunt, deci majoritatea oamenilor traversează strada prin zone nepermise și niciodată nu poți ști când o persoană sare de după o mașină parcată pe marginea străzii în fața vehiculului tău.
Așa cum spuneam mai sus, pe partea dreaptă se mai fac trei străduțe. Primele două se unesc la capăt, formând un U. Și aici, casele vechi alternează cu cele noi, cu vilele, care mai de care mai dichisite. În capătul lor, pe porțiunea care le leagă, patru salcii bătrâne se apleacă deasupra străzii. Dacă până aici asfaltul era ok și nu erau bălți, lângă salcii situația stă exact invers. Imediat după colț, strada nu mai e atât de ok, fiind peticită și cu gropi. Niște cabluri atârnă de un stâlp, iar privirea îmi e „furată” de un gard alb, în a cărui prelungire e un soi de gard viu, de-un verde atât de frumos! Privesc timp de câteva secunde la casă și la gard, când aud niște pași grăbiți. O doamnă alerga către capătul străzii, fiind probabil în criză de timp. Pe partea dreaptă, în spatele unui gard gri de tablă pe care scrie „de vânzare”, zac niște ruine.
O uliță neasfaltată…
Imediat după Garda de Mediu, se face o străduță, care aparține tot de Comisia Centrală. Pe colț, după un gard albastru, este un corp de clădire care pare… părăsit, nefolosit. Strada, arată jalnic. În primul rând lipsește asfaltul, motiv pentru care s-au format gropi, iar în gropi – pentru că a plouat – s-au format bălți. Nu a plouat foarte mult zilele acestea, spre norocul meu. Mașinile parcate pe dreapta îngustează drumul, iar ca pieton nu e chiar ok să te strecori printre ele sau să te lipești de gard ca să eviți să fii stropit de autoturismele care, deși merg încet, dau din groapă-n groapă, din baltă-n baltă. Pe partea stângă, e încă în construcție un bloc înalt, de vreo șapte etaje. În spatele acestui bloc sunt alte blocuri de trei și patru etaje, iar starea străzii e aceeași – fără asfalt și cu noroi. Cei din zonă au aranjat foarte frumos spațiile verzi, fiind plin de trandafiri. Printre tufele de trandafiri, pe o pancartă e scris „Garaje – proprietate privată. Accesul interzis cu excepția proprietarilor”.
Ies din nou la strada principală și ajung în zona Departamentului Pneumo-Fiziologie a Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon”. Liniște. Continui drumul. Până și la Serviciul Județean de Ambulanță e liniște. În față, trei tineri cercetau de zor motorul unei mașini. Pietonii își vedeau liniștiți de drum. În zona Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Județean e puțin aglomerat. Spațiul verde din fața Ambulatoriului nu e prea îngrijit, iar tot felul de buruieni cresc în voie și-acum, în luna octombrie. Vis-a-vis, într-o clădire albastră, funcționează o firmă specializată de producere a sacilor și a altor subproduse. Imediat după CAS Vrancea, Comisia Centrală se termină, la intersecția cu strada Cuza Vodă.
În concluzie, locuitorii străzii Comisia Centrală au aproape Spitalul Județean, restaurantul Oscar, pub-ul Oldies. Nici hala de producție a copycenter-ului Laris nu este departe. Părinții au în zonă Școala Gimnazială „Anghel Saligny”, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Palatul Copiilor și Colegiul Național „Unirea”. Copiii mai mici nu au locuri de joacă special amenajate. Singura opțiune ar fi terenurile unităților de învățământ. Locurile de parcare sunt doar pentru cei de la bloc. Cei care stau la casă fie parchează mașina în curte, dacă au spațiu, fie o lasă pe sau lângă trotuar.
Istoria Comisiei Centrale
Lângă sediul Gărzii de Mediu, dincolo de poarta cu numărul 66, se observă o clădire renovată, cu o curte plină de flori. Pe peretele casei se vede o tăbliță, pe care stă scris:”Aici a funcționat în anul 1858 tipografia comisiei centrale de unificare a Èšărilor Romîne”.
Pe site-ul Muzeului Vrancei este amintită înființarea Comisiei Centrale la Focșani: „Evenimentul, care a înscris Focșanii ca o adevărată capitală a țării, a fost înființarea și funcționarea Comisiei Centrale, între anii 1859 – 1862. Comisia a funcționat, mai întâi, în casele comisului Scarlat Bontaș (10 mai 1859 – 23 aprilie 1861) și, apoi, în casele lui Dumitru Dăscălescu. Cei 16 membri, opt moldoveni și opt munteni, printre care nume de răsunet ale istoriei noastre naționale – Mihail Kogălniceanu, Nicolae Suțu, Vasile Melinescu, Christian Tell, Åžtefan Golescu, Costache Filipescu, Costache Brăiloiu, Grigore Alexandrescu, au constituit atunci un prim Parlament al țării. În Comisia Centrală de la Focșani s-au elaborat și dezbătut primele legi politice, economice, administrative, culturale, inclusiv un Proiect de Constituție, ale tânărului stat modern român”.
Clădirea care a fost martora unirii dintre Moldova și Èšara Românească a devenit istorie și ea, iar în locul ei s-au ridicat acum blocuri de locuințe.
