Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Președintele PNL Păunești, acuzat de lovire de „Cosmy de la Păunești”


    Președintele PNL Păunești și director al Căminului Cultural din localitate, Marian Chiriac, este acuzat de un tânăr din localitate, Cosmin Chelaru (FOTO), cunoscut și sub numele de „Cosmy de la Păunești”, de lovire. Tânărul spune că incidentul a avut loc duminică, după o masă organizată la Căminul Cultural, iar nemulțumirea directorului ar fi pornit de la o mătură. Spune că a fost lovit cu palmele și pumnii, în prezența altor persoane, dar și că nu s-a putut abține și l-a zgâriat pe față pe director. „Ieri (duminică-n.r.) la noi aici a fost organizat un eveniment și după aceea s-a făcut o masă la Căminul Cultural. Când s-a terminat trebuia să strângem toți cei care am participat. Marian Chiriac care este director la cămin și șeful PNL Păunești m-a trimis după o mătură. Când a văzut mătura, era mai rea așa, Chiriac s-a apropiat de mine și m-a lovit cu pumnii în față. L-am zgâriat și eu ca să mă apăr. După aceea m-a așteptat la ieșire și mi-a mai dat un pumn și o palmă. Erau și niște copii de față care s-au speriat. Este normal așa ceva? N-am făcut plângere dar fac, că așa m-a sfătuit toată lumea”, ne-a povestit Cosmin Chelaru, care ne-a contactat la redacție.
    Contactat de reporterii „Monitorul de Vrancea”, Marian Chiriac nu a negat că a avut un conflict cu Chelaru, dar a negat că l-a lovit. El ne-a spus că a intenționat să-l lovească, dar nu a făcut acest lucru. „Nu a existat nicio problemă. M-am întâlnit cu el, l-am trimis după o mătură și el a venit cu una de ogradă. I-am zis să aducă alta și m-am făcut spre el. Am vrut să-l lovesc, da nu l-am lovit. M-a zâriat el pe față și sâmbătă mai sunt și naș„, ne-a spus directorul Căminului Cultural din Păunești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?