Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

GALERIE FOTO: Elevii Școlii „Mareșal Al. Averescu”, în ajutorul ONU


Conducerea Școlii Gimnaziale „Mareșal Al. Averescu” din Adjud a organizat o serie de activități extrașcolare, prin care au marcat o zi specială: Ziua Internațională a ONU pentru Pace. Elevii unității de învățământ, sub îndrumarea cadrelor didactice, au desfășurat o activitate de îngrijire a mediului prin plantare de arbori, flori, contribuind astfel la estetizarea spațiului verde.
„Acest eveniment a dobândit din ce în ce mai mult succes an de an. De exemplu, anul trecut, peste 5000 de școli din 132 de state de pe glob au plantat 600 000 de copaci în cursul acestei zile. Iar anul acesta, evenimentul are o amploare și mai mare. Plantarea de copaci este importantă pentru noi toți. Mai întâi pentru că ne amintește de natură și de importanța protejării ei. În al doilea rând, am ales această zi a Păcii Mondiale pentru a marca pacea și continuitatea vieții. Prin activitatea noastră de plantare din această zi (de luni-n.r.), vom contribui și vom ajuta Organizația Națiunilor Unite să atingă cele opt obiective globale de dezvoltare ale mileniului”, au transmis dascălii de la Școala Gimnazială „Mareșal Al. Averescu” din Adjud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?