Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Cetățean moldovean obligat să părăsească România în 15 zile


    Un cetățean moldovean, în vârstă de 18 ani, a fost trimis acasă de polițiștii Serviciului pentru Imigrări Vrancea, după ce s-a constatat că dreptul de ședere în țara noastră i-a expirat. Acesta are la dispoziție 15 zile să părăsească România. În plus, polițiștii i-au aplicat și o sancțiune contravențională.
    „Polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Vrancea au desfășurat, în data de 25 august a.c., o acțiune pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a cetățenilor străini, pe raza de competență. În cadrul activităților a fost depistat cu ședere ilegală un cetățean din Moldova, în vârstă de 18 ani, care a intrat legal în România, însă, la expirarea dreptului de ședere, nu a părăsit teritoriul țării noastre.     În urma celor constatate, străinului i s-a eliberat o decizie de returnare de pe teritoriul României, prin care este obligat să părăsească țara în cel mult 15 zile. Totodată, acesta a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare. Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea acțiunilor pe linia combaterii șederii ilegale a străinilor, atrăgând atenția acestora să acorde interes reglementării legale a dreptului de ședere pe teritoriul României”,  se arată într-un comunicat de presă al Serviciului pentru Imigrări Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?