Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

Investiții în folosul adulților și al copiilor din municipiul Focșani


Monumentul cunoscut sub denumirea „Fântâna lui Cuza”, situat pe Bulevardul Gării nr.1, chiar în fața Muzeului de Istorie, va fi reabilitat. Consiliul Local Focșani a aprobat, ieri, alocarea sumei de 35,6 mii lei, pentru execuția lucrărilor la acest obiectiv. Fondurile sunt asigurate din bugetul local, iar lucrările ar urma să fie realizate în șase luni.
Reprezentanții municipalității cred că „Fântâna lui Cuza” datează de la începutul secolului XIX când, prin decret Domnesc, au fost înființate mai multe cișmele în Focșanii Moldovei. „În lucrarea «Milcovia văzută de un călător străin» din anul 1856 opera unui ofițer austriac apare o gravură care se aseamănă cu cișmeaua din fotografiile făcute de către Muzeul Vrancei în anii 1975 și 1980. În gravura respectivă apare și stema Moldovei în nișa fântânii, ceea ce duce la concluzia că cișmeaua se afla în Focșanii-Moldovei. Având în vedere faptul că la data prezentă se află într-o stare avansată de degradare, se impune ca reabilitarea monumentului să se facă în două etape – partea de consolidare și partea de finisaje (refacere tencuieli la fațade; refacere pardoseli din mozaic; realizare hidroizolații; refacere instalații pompare; refacere instalații canalizare)”, se arată în raportul atașat proiectului de hotărâre.

   Locuri de joacă noi în Cartierul Sud

Plenul Consiliului Local Focșani a mai aprobat, tot ieri, construirea a două noi locuri de joacă în cartierul Sud. Viceprimarul Gabriel Necula arată, în proiectul de hotărâre pe care l-a inițiat, că acest cartier beneficiază de două proiecte europene pentru modernizarea străzilor și pentru modernizarea și reabilitarea spațiilor verzi. Însă nu au fost prevăzute fonduri și pentru amenajarea unor locuri de joacă pentru copii.
În acest scop, au fost identificate două zone unde să fie amplasate locurile de joacă: pe strada Constructorului în zona de blocuri I 9 (850 metri pătrați) și pe strada Aleea 1 Iunie, lângă grădinița nr.1 (270 metri pătrați). „Pentru mobilarea spațiilor nou create se propun următoarele tipuri de echipamente: sistem de joacă complet (tobogan tubular; zid de cățărat, leagăn tip cauciuc; bara de cățărat cu scară proprie de acces), balansoare din lemn, balansoare pe arc elicoidal, leagăne de câte două locuri fiecare, platformă acoperită”, se arată în raportul atașat proiectului de hotărâre. Valoarea totală a celor două investiții este de aproximativ 500 mii lei. Lucrările ar urma să se desfășoare pe parcursul a trei luni, iar finanțarea va fi asigurată din bugetul local.

   Scuar și alee pietonală la noul sediu al parchetului 
 

Municipalitatea a mai aprobat și alocarea sumei de 245 mii de lei pentru proiectul „Amenajarea scuarului Colegiul Național Al. I. Cuza, Parchetul județului Vrancea situat în strada Cuza Vodă nr. 4”. Scuarul are o suprafață de o mie metri pătrați de spațiu verde și șase sute metri pătrați de alei pietonale și zona ocupată de statuia lui Al. I. Cuza.
Prin acest proiect se propun lucrări de recondiționare a elementelor monumentului istoric, colonade și sablarea statuii, mobilier urban nou, iluminat nocturn, refacerea branșamentului apă-canalizare, inclusiv sistem de irigare, plantații de arbori, material săditor, alei pietonale. Lucrările ar urma să fie finalizate în maxim trei luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?