Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Vaslui: Tinerii condamnați pentru viol au ajuns în arestul Poliției


Toți cei șapte tineri din Văleni acuzați că, la sfârșitul anului trecut, au violat o elevă, în cazul cărora Judecătoria Vaslui a decis, luni, înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura executorie a arestării preventive pe o durată de 30 de zile, au fost ridicați de polițiști de la domiciliile lor și duși în arest, au precizat surse din poliție.
Luni, Judecătoria Vaslui a anunțat și prima sentință în acest dosar, care nu este definitivă, toți cei șapte tineri fiind condamnați la închisoare cu executare pentru viol în formă agravantă și lipsire de libertate în mod ilegal. De asemenea, acestora le-au fost interzise unele drepturi civile pe o durată de doi ani. Tinerii vor trebui totodată să plătească în solidar daune morale de 50.000 de lei victimei. Pedepsele celor șapte tineri din Văleni variază între 8 ani și 4 luni de închisoare și 5 ani și 8 luni.
Potrivit sentinței, Burada Silviu, cel care a luat-o în mașină pe victimă, a primit cea mai mare pedeapsă — în total 8 ani și 4 luni închisoare, iar pentru Avădanei Silviu, Paul Andrei Burlacu și Petrică Ionuț Bolboceanu instanța a decis efectuarea a 7 ani de închisoare. Ionuț Boicu, Alin Rotaru și Ioan Șurleac, cei trei tineri care au recunoscut acuzațiile și au cerut să fie judecați prin procedura simplificată, au fost condamnați la 5 ani și 8 luni închisoare cu executare. La pronunțarea sentinței, luni, nu a fost prezent în sală nici unul dintre inculpați. Avocații acestora au afirmat că vor face recurs în perioada legală de 10 zile.
La puțin timp după anunțarea sentinței, circa 200 de vasluieni s-au adunat în fața Judecătoriei Vaslui, cei mai mulți dintre ei comentând că pedeapsa în cazul celor șapte tineri este „prea mică” în raport cu fapta comisă. La polul opus, în localitatea Văleni, atât rudele celor șapte tineri, cât și mai mulți locuitori s-au arătat revoltați, considerând decizia ca fiind „nedreaptă”.
Pe 10 noiembrie 2014, în jurul orei 19.00, eleva s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu doi tineri, care s-au oferit să o conducă acasă cu mașina. Cei doi tineri au mers cu autoturismul pe un câmp din apropierea localității Văleni, unde și-au chemat alți patru prieteni care au întreținut raporturi sexuale cu eleva împotriva voinței acesteia. Ulterior, tinerii s-au deplasat pe un alt câmp din apropierea localității Moara Domnească, unde a mai fost chemat un tânăr care a forțat victima să întrețină raporturi sexuale până când aceasta și-a pierdut starea de conștiență.
Cei șapte tineri au fost trimiși în judecată pe 8 decembrie 2014, sub acuzația de viol și lipsire de libertate, toți în stare de arest preventiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?