Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

Frații arestați pentru trafic de minori și proxenetism vor în libertate


Frații George Claudiu și Adrian M., arestați miercuri pentru trafic de minori și proxenetism, au făcut contestație împotriva măsurii arestării preventive dispusă de judecătorii Tribunalului Vrancea. Contestația acestora se va judeca la Curtea de Apel Galați, cel mai probabil săptămâna viitoare.
    Reamintim că miercuri, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Vrancea au efectuat patru percheziții, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea, într-un dosar de trafic de minore și proxenetism. Vizați au fost cei doi frați, care locuiesc în Odobești, oraș în care s-au și efectuat perchezițiile. Anchetatorii îi bănuiesc pe cei doi că au obligat patru tinere, două dintre ele minore, să se prostitueze, iar banii obținuți ajungeau la ei. Tinerele au fost exploatate sexual doar în țară, nu și peste hotare. Uneori, ei le găseau clienți, alteori fiind trimise să-și caute singure și să se întoarcă la ei cu banii câștigați.
În timpul perchezițiilor efectuate, anchetatorii au ridicat mai multe telefoane mobile, dar și documente, nefiind găsite sume de bani, ori alte bunuri. Potrivit unor surse, cei doi frați nu au negat că le-au obligat pe tinere să se prostitueze în folosul lor. În ziua efectuării perchezițiilor, bărbații, care sunt recidiviști, au fost reținuți, iar la câteva ore arestați preventiv pentru 30 de zile.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?