Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Părinţii au dreptul la o zi liberă pe an, pentru îngrijirea sănătăţii copilului


Veste bună pentru părinți, care vor beneficia de o zi lucrătoare liberă pentru îngrijirea sănătății copilului. La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul a aprobat o hotărâre, ieri, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 91/2014 privind acordarea unei zile lucrătoare libere pe an pentru îngrijirea sănătății copilului.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Sănătății, ziua liberă urmează să se acorde unuia dintre părinți, la alegere, respectiv a reprezentantului legal al copilului, în baza unei cereri depusă cu 15 zile înainte de vizita la medic. Părintele care solicită ziua liberă trebuie, de asemenea, să dea o declarație pe propria raspundere, conform căreia nu s-a mai solicitat o zi liberă în acel an și nici nu se va solicita. „Controlul medical se poate efectua atât în sistemul public de sănătate, cât și în cel privat. După efectuarea controlului medical, părintele/reprezentantul legal al copilului are obligația să prezinte medicului de familie al copilului rezultatele investigațiilor. Pe baza acestora, medicul de familie eliberează gratuit o adeverință, pe care părintele/ tutorele o va prezenta angajatorului drept dovadă că acest control medical a fost efectuat. În situația în care ziua liberă a fost acordată în cursul anului școlar, iar copilul frecventează o formă de învățământ preuniversitar, medicul de familie are obligația de a elibera pentru acesta o scutire medicală. Pentru familiile sau persoanele cu 2 copii se acordă tot o zi lucrătoare liberă pe an, ca și în cazul unui singur copil. Pentru familiile sau persoanele cu trei sau mai mulți copii se acordă două zile lucrătoare libere pe an, consecutive sau separate, după cum decide angajatorul”, se arată în comunicatul de presă emis de Ministerul Sănătății.
Pentru această zi liberă, angajatorul nu are obligația să plătească părinților drepturile salariale aferente.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?