Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

GALERIE FOTO: Şcoala Chiojdeni a intrat în reabilitare


Åžcoala Gimnazială din comuna Chiojdeni a intrat într-un amplu proces de reabilitare. Conform datelor furnizate de Åžerban Pîrlogea, primarul din Chiojdeni, este de fapt o continuare a reabilitării începută în anul 2008, dar care s-a oprit din cauza lipsei banilor. Primarul a explicat că de data aceasta banii provin din fonduri europene prin Programul Operațional Regional – POR. La acest moment se continuă lucrările de reabilitare la jumătatea de clădirea unității de învățământ unde se fac izolări exterioare, se schimbă acoperișul, se execută lucrări interioare, grupuri sanitare și un zid de sprijin în spatele ternului de sport. „Lucrările sunt în derulare, banii sunt din Programul Operațional Regional și îmi doresc ca la 15 septembrie, odată cu începerea noului an școlar, să avem o școală complet reabilitată. Această reabilitare a fost planificată începând cu anul 2008, doar că fondurile s-au terminat și am rămas de atunci cu jumătate din unitatea de învățământ neterminată. Este singura unitate școlară de pe raza comunei care a rămas în acest stadiu, celelalte unități sunt noi și dotate corespunzător”, a spus Åžerban Pîrlogea, primarul din Chiojdeni.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?