Un câine, despre care locatarii din zonă spun că ar fi lup, stă închis de luni bune într-un garaj de pe Bulevardul Independenței din Focșani, din apropierea Clubului Pensionarilor. La fiecare pas pe care îl aude prin zonă, voce sau orice alt zgomot, patrupedul începe să latre și să sară pe ușile metalice, care sunt bine închise cu un lacăt. Locatarii din zonă nu mai suportă. Noaptea în jurul garajul se adună maidanezi, unii lătrând în parcare, cel închis din interior.
Potrivit locatarilor, din când în când, dar numai noaptea, o mașină cu numere de București poposește în zonă, iar un bărbat care ar cerși printr-o altă zonă a orașului, spală mizeria cu apă din bidoane. Oamenii nu știu ce să mai facă. S-au plâns la Poliția Locală, dar nu au fost luate măsuri întrucât sesizările făcute au fost anonime, asta pentru că oamenii se tem să-și dea numele. „De aproximativ 6 luni de zile, un câine lup este închis într-un garaj situat în spatele Direcției Silvice. Acest câine este închis acolo din luna decembrie 2014. Inițial nu ni s-a părut ceva neobișnuit crezând că a fost adus de cineva provizoriu, pentru câteva zile. A trecut atâta timp și câinele este tot acolo. La aproximativ două-trei zile, între orele 22.00-23.00, după ce se lasă întunericul, o mașină cu număr de București vine în zonă, iar o persoană îl scoate afară și spală cu apă adusă în niște bidoane mizeria făcută de acest câine, deversând fecalele în parcare unde este circulație și un loc de joacă pentru copii”, ne-au scris locatarii blocurilor din zonă.
Locatar înjurat de cel care vine la curățenie
Persoanele din zonă ne-au mai scris că o dată, unul dintre locatari a ieșit pentru a discuta civilizat cu cel venit la câine, dar a fost înjurat și i s-a sugerat să sune la ecarisaj să fie ridicați maidanezii pentru că ei sunt cauza zgomotului.
„Acest garaj este ușor de identificat. Simpla apropiere de el face ca acest câine să latre și se repede în ușile metalice. Nu vă spunem că noaptea se strâng maidanezii în jurul garajului și vă dați seama ce zgomot este. Într-o noapte, unul dintre vecini a ieșit să vorbească civilizat cu acest om (dacă se poate numi așa) însă a fost înjurat și i s-a comunicat să sune la ecarisaj pentru eliminarea maidanezilor, ei fiind cauza, nu faptul că un animal este ținut de jumătate de an într-un garaj fără lumină, pe întuneric. Nu știm cine este propietarul garajului, poate a fost vândut altcuiva, cel care vine la el nu stă în zona însă noaptea vine cu un cerșetor care este văzut târându-și un picior (el de altfel nu are nimic, după ce pleacă de acolo merge normal) la intersecția dintre Bd. Mărășești și Cuza Vodă, în Zona Elena Domna, care este pus să spele mizeriile făcute de acest câine. Gândiți-vă că nu este un câine obișnuit, ci unul lup de dimensiuni mari, care probabil este ținut în aceste condiții pentru a deveni extrem de periculos, nu știm în ce scopuri. De altfel în momentul în care locatarul s-a apropiat să vorbească cu el, câinele a sărit pur și simplu fiind cu greu ținut de acesta și strigând la el „lasă-l””, se mai arată în mail-ul primit de la locatarii din zonă.
Reprezentanții Poliției Locale ne-au spus că fiind vorba de o proprietate privată este nevoie de o sesizare scrisă.