Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Premii pentru electricienii vrânceni la Trofeul Electricianului


Electricienii vrânceni s-au clasat pe locul al treilea la Trofeul Electricianului, faza pe filiale, organizată anul acesta la Sucursala din Brăila. Este cea mai importantă competiție profesională din domeniul energetic și a oferit ocazia celor 72 de electricieni, de la cele șase sucursale, să susțină probe teoretice și practice cu speranța că vor obține premiul cel mai râvnit din energie – „Trofeul Electricianului”. Doi electricieni de la SDEE Focșani, Viorel Prescură și Aurel Moraru, vor reprezenta Electrica Distribuție Muntenia Nord Distribuție la faza națională a competiției, care se va derula la Pitești.

    Electricienii vrânceni au obținul locul al treilea la cea de-a 36 ediție a Trofeului Electricianului, faza pe filiale. Ediția din acest an a fost găzduită de Sucursala de distribuție a energiei electrice Brăila. Electricienii vrânceni au avut o comportare de excepție la Specialitatea de concurs electrician „PRAM” (Protecții prin relee și aparate de măsură), unde au obținut locul 1, echipa fiind formată din electricienii Viorel Prescură, Aurel Moraru și Vlad Marius. Primii clasați în concursul individual au fost Viorel Prescură și Aurel Moraru. Aceștia vor reprezenta compania și la etapa națională, care va avea loc la Pitești, în organizarea CEZ Romania.
    Conducerea Sucursalei ne-a spus că o contribuție deosebită la obținerea acestei performanțe a avut-o și echipa tehnică ce s-a ocupat de pregătire, inginerii Åžerban Pantazi și Nicușor Preda. La specialitatea de concurs electrician „Măsurarea energiei electrice”, echipa SDEE Focșani s-a clasat pe locul 3, punctele în clasament fiind aduse de electricianul Vasile Fotea, îndrumarea și pregătirea echipei fiind asigurate de inginerul Emil Bolovan și maistrul Iulian Dumitrache. La celelalte specializări, electrician „Exploatare rețele de distribuție MT, JT” și „Exploatare stații 110kV”, participanții au dovedit spirit de echipă contribuind la ocuparea locului 3 de către SDEE Focșani. Trofeul electricianului la faza pe Filiala Electrica Distribuție Muntenia Nord, ediția 2015, a fost câștigat de către SDEE Ploiești, urmată de SDEE Buzău. De remarcat că echipa vrâncenilor a obținut locul I la specialitatea „PRAM” și la ediția de anul trecut. Primele locuri au fost ocupate în 2014 tot de Viorel Prescură și Aurel Moraru.

   Cea mai importantă competiție din domeniul energetic

    Competiția Trofeul Electricianului a trezit de-a lungul timpului, interesul și implicarea unui număr tot mai mare de profesioniști dornici să demonstreze că perfecționarea continuă este o necesitate și o inițiativă demnă de lăudat. Etapa pe companie este faza premergătoare celei naționale și le oferă angajaților oportunitatea să se antreneze și să demonstreze că locul lor este pe podium. Trecând de emoțiile probei teoretice, concurenții au de înfruntat probele practice, desprinse din activitatea lor zilnică. Probele sunt specifice activităților derulate la Electrica, iar competiția își propune să-i identifice pe cei mai buni electricieni dar și să stimuleze interesul și preocupările salariaților. Efectul indirect se resimte și în creșterea siguranței în funcționarea sistemului energetic național.
    Primii 3 clasați la cele 4 specializări: „Exploatare rețele de distribuție MT, JT”, „Exploatare stații 110kV”, „Măsurarea energiei electrice” și „PRAM” beneficiază de oportunitatea de a concura cu tricoul Electrica Distribuție Muntenia Nord Distribuție la faza națională a concursului care se va desfășura la Pitești. Ultima etapă se derulează practic ca un spectacol, iar concurenții se întrec în fața publicului urmând să câștige cel care este nu numai foarte bine pregătit profesional dar care face față și presiunii psihice impuse de o asemenea competiție. „Profesia de electrician este una din meseriile în care profesionalismul adevărat sau absența lui sunt decisive în situații limită, putând chiar decide de care parte te poți afla față de granița între viață și moarte. O profesie în care nu lipsește orgoliul de a fi bun, de a fi cel mai bun”, spun electricienii.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?