Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

SLI Vrancea: Școlile au nevoie de directori gospodari



Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) cere Ministerului Educației și Cercetării Științifice (MECS) să modifice metodologia de organizare a concursurilor pentru funcțiile de directori de unități de învățământ. Potrivit vicepreședintelui SLI Vrancea, Constantin Ionescu, o unitate de învățământ trebuie condusă de „un bun om gospodar, apreciat de colegi și de comunitatea locală, un bun profesionist, un adevărat lider care adună în jurul lui o adevărată echipă”.
Concursurile pentru ocuparea funcțiilor de directori de grădinițe, școli și licee vor fi organizate până la toamnă, iar sindicaliștii vor ca MECS să păstreze „tonul de imparțialitate” aplicat în organizarea concursurilor pentru funcțiile de inspectori școlari. „Am cerut și cerem în continuare transparență, corectitudine și profesionalism în organizarea concursurilor de ocupare a tuturor funcțiilor de conducere din învățământul preuniversitar. Până în prezent, MECS a organizat corect și transparent concursurile pentru funcțiile de inspectori generali, generali adjuncți cât și pentru cele de director CCD. Dorim, prin vocea FSLI la nivel național, ca MECS să modifice metodologia de organizare a concursurilor pentru directori de grădinițe, scoli și licee așa încât să primeze ceea ce își dorește școala prin profesorii ei cât și elevii și părinții acesteia”, ne-a declarat Constantin Ionescu, vicepreședinte SLI Vrancea.
„Rolul pe care l-au avut și îl au sindicatele în desfășurarea acestor concursuri este acela de a veghea la buna desfășurare, la transparența acestora și la sesizarea oricăror încălcări ale procedurilor. Într-un cuvânt, dorim ca cei mai buni și cei mai pregătiți să conducă destinele școlilor”, este de părere Aurel Åželaru, vicepreședinte SLI Vrancea.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?