Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Elevii din Vârteșcoiu au spus „Stop violența!”


Peste 200 de elevi și cadre didactice din Vârteșcoiu au participat la manifestarea „Stop Violența!”, care s-a desfășurat la Centrul Cultural „Petre Saragea” din localitate, la sfârșitul săptămânii trecute. Evenimentul face parte din proiectul „Stop Violenței împotriva copiilor!”, proiect finanțat de UNICEF Romania, în colaborare cu PSI Romania.
Proiectul a presupus derularea unor activități culturale, artistice și educative, susținute de elevii din localitate. Acestora li s-au alăturat ofițeri din cadrul Poliției, care le-au vorbit copiilor și părinților despre prevenirea violenței în familie. Scopul acestei activități, coordonate la nivelul comunei Vârteșcoiu de Mentuța Manole, asistent social în cadrul Primăriei, este implicarea comunității în reducerea violenței asupra copilului.
„Manifestările la care am participat fac parte dintr-o strategie mai amplă, prin care Primăria Vârteșcoiu și instituțiile de învățământ din localitate, cu sprjinul instituțiilor de profil din județ, încearcă să promoveze în rândul celor mici valorile civilizației europene, să înlăture clișeele comportamentale din rândul comunității și să ofere elevilor lecții de viață și comportament social demne de timpurile în care trăim. Nu întâmplător aceste manifestări s-au desfășurat la Centrul Cultural «Petre Saragea», o instituție care încet, încet va intra în agenda cultural vrânceană. Vreau să mulțumesc tuturor participanților, elevilor și cadrelor didactice, reprezentanților Poliției, ai DGASPC și DSP Vrancea. Nu în ultimul rând, doresc să mulțumesc UNICEF România care a sprijinit financiar acest proiect și ne-a acordat încredere, iar manifestarea la care am participat demonstrează că am meritat această încredere”, ne-a spus primarul Viorel Mîrza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?