Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Partide de juniori în week-end


La finalul acestei săptămâni se vor juca meciurile din cadrul campionatelor județene de fotbal juniori. Astfel, la juniori A1, Voința Odobești va întâlni pe Euromania Dumbrăveni, într-un joc care va avea loc duminică, de la orele 11.00. Pe primul loc la această categorie de vârstă se află Euromania Dumbrăveni, echipa care este la un singur pas de câștigarea campionatului județean și de participarea în faza zonală a întrecerii. La juniori B, FCM Adjud joacă cu Podgoria Cotești. Meciul are loc sâmbătă, de la orele 12.30. Adjudenii sunt pe primul loc în clasament și au un avans de trei puncte față de Unirea Focșani. În cazul unei victoria în partida de sâmbătă, adjudenii vor deveni campioni județeni. Unirea are un joc mai puțin disputat și va câștiga la masa verde meciul cu Selena Jariștea. Meciul de juniori C dintre LPS Focșani și Junior Gugești are loc sâmbătă cu începere de la orele 10.00. Partida se va disputa la Gugești, în condițiile în care Baza Sportivă din Sud este închisă pentru reparații. Partida dintre AS Suraia și Juventus Focșani va avea loc pe 9 mai. În clasament, LPS Focșani are un avantaj ce-i asigură prezența la turneul zonal. Focșănenii au 22 de puncte, cu șase mai mult decât Åžtiința Focșani. Partidele din cadrul etapei a patra a returului, în campionatele județene la juniori D, se vor desfășura la Gugești. Astfel, vineri, 1 mai se vor disputa partidele: 13.00: Junior Gugești – Viitorul Focșani, 14.00 CSM -Sporting Focșani, 15.00 Junior Gugești – CSM 2 Focșani, 16.00 CSM Focșani – Viitorul Focșani. La juniori D, în clasament, CSM Focșani are 30 de puncte, fiind urmată de CSM 2 Focșani cu 22 puncte și Junior Gugești cu 16 puncte. La juniori E, în clasament, CSM Focșani are 30 de puncte, din 10 meciuri, fiind urmată de Prosport Focșani, 22 puncte, din 10 meciuri și Progresul Focșani, 19 puncte, dar cu doar nouă partide disputate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?