Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Locatarii de pe Calea Munteniei au acces la locuințe. Decizia aparține MINISTRULUI Dușa


Problema locatarilor de pe Calea Munteniei, din Focșani, cărora săptămâna trecută armata le-a blocat calea de acces către locuințe, s-a rezolvat, cel puțin pentru o vreme. Militarii au scos stâlpii din beton, facilitând astfel accesul către locuințele celor care locuiesc acolo, printre care medicul Liviu Petrea, șeful Secției de Chiriurgie din cadrul Spitalului Județean Focșani, Marian Claudiu Matei, patronul discotecii de la Blidari, procurorul Nicolae Ghihaniș și alții.
    Acest lucru s-a întâmplat ca urmare a dispoziției ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușa, căruia locatarii i-au trimis un memoriu și i-au adus la cunoștință situația în care se află. Nu se știe și care este perioada pentru care s-a luat această decizie, dar cel puțin o vreme va fi liniște, iar oamenii pot ajunge la casele lor pe drum, nu pe cărările făcute prin grădinile altor persoane care au teren în zonă. „A fost decizia domnului ministru al Apărării, Mircea Dușa, în urma solicitării adresate de locatari. Astfel, domnul ministru a decis deblocarea căii de acces din dorința de a ajuta familiile și de a le facilita acestora accesul către locuinșe, atât lor cât și mașinilor de intervenție în cazul unor situații de urgență”, ne-a declarat lt.col Vasile Roman, ofițerul de presă al Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” Focșani.
    Calea de acces a fost blocată pe data de 16 aprilie a.c., de militarii „înarmați” cu stâlpi și plăci din beton. Reacția lor a venit ca urmare a unei hotărâri judecătorești dată pe data de 7 aprilie a.c., de magistrații Tribunalului Brăila. Armata a comunicat la momentul respectiv că „în data de 07.04.2015, Tribunalul Brăila s-a pronunțat în dosarul nr. 15637/231/2014, prin Decizia civilă nr.212/2015 , în temeiul art. 622, alin. 1 din Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare și a admis apelul declarat de către Ministerul Apărării Naționale, pentru Unitatea Militară 01333 Focșani.  Conform hotărârii Tribunalul Brăila acesta a schimbat sentința atacată și în rejudecare a respins cererea familiilor Petrea și Matei ca nefondată. Așadar, începând cu data de 07.04.2015, efectele Ordonanței Preșidențiale au încetat, iar pătrunderea pe drumul de acces nu va mai fi posibilă. Familiile mai sus menționate au fost notificate cu decizia Tribunalului Brăila în data de 08.04.2015  și începând cu data de 15.04.2015 li s-a blocat accesul pe terenul aparținând Ministerului Apărării Naționale”, se arăta în informarea Brigăzii 282, transmisă presei în ziua blocării accesului.
    De la momentul blocării drumului și până acum, locatarii au ajuns la locuințele lor pe cărări făcute prin alte proprietăți. În cazul unei situații de urgență, la casele de pe Calea Munteniei nu ar fi putut ajunge vreo salvare ori vreo mașină de pompieri.
    Armata spune că suprafața pe care se află calea de acces îi aparține, la fel și primăria Focșani. La momentul închiderii drumului, locatarii au pus la dispoziția presei și un document din care a reieșit că în 1986 a existat un schimb de terenuri între armată și primărie, motiv pentru care armata nu ar fi trebuit să mai aibă nicio pretenție. „În schimbul terenurilor predate, UM 01470 Focșani primește de la Consiliul popular al municipiului Focșani alte terenuri arabile, în suprafață de 3900 mp, situate pe teritoriul municipiului Focșani, în afara perimetrului construibil în punctul «Fabrica de coniac», limitrof cu terenurile UM 01470”, se arată în actul menționat. Documentul arată că terenul predat de Armată are o limită de 7 metri cu Åžoseaua de ocolire a municipiului. Totodată, se menționează că suprafața de teren cedată de armată are, la sud, o lungime de 238 metri limitrof terenului MApN la 20 metri de axul drumului de rezervă. Adică exact suprafața pe care se afla drumul de acces către locuințele de pe Calea Munteniei.
    Reprezentanții administrației publice locale au spus și ei zilele trecute că încearcă să găsească soluții pentru a rezolva problema. „Încercăm să revendicăm drumul, având în vedere că există documente privind un schimb de terenuri, în 1985, din cauza unei conducte. Din câte știm, li s-au dat (celor de la armată-n.r.) 3.500 de metri pătrați în altă parte. Din păcate, nu există o evidență clară a documentelor, având în vedere că schimbul s-a făcut acum 30 de ani. Va trebui să căutăm o soluție, pentru că nu ne este indiferent faptul că acești oameni au case, dar nu pot ajunge la ele. Ori vom găsi o altă cale de acces… verificăm posibilitățile. Studiem toate posibilitățile, între timp oamenii au făcut adrese scrise la MApN”, a afirmat Decebal Bacinschi.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?