Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Este nevoie de sânge din grupele B POZITIV și 0 NEGATIV!


Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Vrancea are nevoie urgentă de sânge din grupele B pozitiv și 0 negativ. Deși, în medie, câte 20 de donatori vin zilnic la centru pentru a dona sânge, în ultimele zile nu s-a prezentat nicio persoană cu cele două grupe. Medicul Mioara Hanță, șefa CTS Vrancea, face apel la populație să vină să doneze sânge. „Avem un număr mic de donatori și nu mai avem sânge din grupele B pozitiv și 0 negativ. De aceea îi rog pe toți cei care au aceste grupe de sânge să vină să doneze!”, spune medicul Mioara Hanță.
Donatorii sunt așteptați la CTS, având în vedere că donarea de sânge nu reprezintă o amenințare la adresa sănătății lor, toate instrumentele utilizate fiind sterile și de unică folosință. Mai mult, medicii spun că donarea este un lucru benefic pentru sănătate. La donare se rămâne fără o anumită cantitate de sânge și măduva osoasă este nevoită să producă celule noi, iar acest lucru întinerește organismul.
Cei care doresc să doneze sânge trebuie să aibă vârste cuprinse între 18 și 50 de ani, iar la donatorii fideli se poate merge chiar și până la 60 de ani. Donatorul trebuie să fie sănătos, să nu aibă boli cardiace, pulmonare, respiratorii sau boli transmisibile. Sunt acceptate la donare femeile care au peste 58 de kilograme și bărbații care au peste 60 de kilograme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?