Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Premierul italian cere ajutorul comunității internaționale. 700 de MORŢI în naufragiul din Mediterană


Premierul italian Matteo Renzi a făcut apel duminică la un efort internațional susținut împotriva traficanților de ființe umane după moartea a circa 700 de persoane în naufragiul unei ambarcațiuni cu imigranți în Marea Mediterană, relatează Reuters. ‘Cerem să nu fim lăsați singuri’, a declarat pentru jurnaliști Matteo Renzi după o ședință de guvern, adăugând că dorește ca o reuniune de urgență a liderilor Uniunii Europene să aibă loc în această săptămână pentru a discuta despre criza imigranților. Renzi a afirmat că numai misiunile de căutare și salvare nu sunt suficiente pentru a salva vieți, subliniind că problema poate fi rezolvată doar prin prevenirea traficului de persoane și prin împiedicarea bărcilor cu imigranți să părăsească Libia.
    Șeful guvernului italian a afirmat că pentru moment nu se știe numărul exact al persoanelor care și-au pierdut viața în cea mai recentă tragedie din Mediterană. El a spus că poate doar confirma faptul că au fost găsite 24 de cadavre și au fost salvate 28 de persoane de către echipele de intervenție.
    Naufragiul unui trauler încărcat cu imigranți în noaptea de sâmbătă spre duminică, în largul coastelor libiene, ar putea să se fi soldat cu 700 de morți, a anunțat duminică Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (HCR), relatează AFP. Această navă s-a scufundat la circa 110 km de coastele libiene, având la bord peste 700 de persoane, potrivit relatării celor 28 de supraviețuitori recuperați de o navă comercială, a indicat televiziunilor italiene, Carlotta Sami, purtătoare de cuvânt a HCR în Italia. Dacă cifrele se confirmă, ar fi cea mai „gravă hecatombă întâlnită vreodată în Mediterana”, a declarat ea.
    Nava a lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică un apel la ajutor primit de gărzile de coastă italiene care au cerut unui cargo portughez să-și schimbe ruta în direcția apelului. La sosirea la fața locului, la circa 220 km sud de insula italiană Lampeduza, echipajul a văzut nava scufundându-se, potrivit HCR. În momentul când cei 700 de imigranți aflați la bord s-au aruncat toți în același timp în apă de aceeași parte la sosirea cargoului portughez s-a produs tragedia, a mai spus Sami. O importantă operațiune de salvare a fost lansată cu concursul marinei italiene și a celei malteze, a indicat pentru AFP un purtător de cuvânt al marinei malteze.
    Dacă acest bilanț se confirmă, el se adaugă celor 450 de morți și dispăruți în cursul a două naufragii precedente în mai puțin de o săptămână. Și acolo, relatările supraviețuitorilor au permis stabilirea acestor bilanțuri, în timp ce fluxul de migranți provenind din Libia crește în continuare. Între 500 și, uneori, 1.000 de persoane în fiecare zi sunt recuperate de grănicerii italieni sau de nave comerciale.
    Mai multe organizații internaționale și umanitare au denunțat în ultimele zile delăsarea autorităților europene, reclamând mijloace mai multe.”Este necesară o operațiune ‘Mare nostrum europeană'”, a declarat purtătoarea de cuvânt a HCR din Italia. Operațiunea italiană „Mare nostrum” de salvare a migranților a fost înlocuită prin operațiunea „Triton”, o operațiune de supraveghere a frontierelor mult mai modestă.

   François Hollande cere organizarea unei reuniuni europene de urgență

    Președintele francez François Hollande a cerut duminică organizarea unei reuniuni europene de urgență a miniștrilor de interne și ai afacerilor externe pentru luarea de măsuri după naufragiul unei ambarcațiuni cu imigranți în Marea Mediterană care s-ar fi soldat cu moartea a circa 700 de persoane, relatează AFP. Dacă acest bilanț este confirmat ‘este vorba despre cea mai mare catastrofă din ultimii ani din Marea Mediterană’, a declarat Hollande pentru canalul de televiziune Canal+. În fața unei creșteri a dramelor de la începutul anului, ‘noi trebuie să acționăm’, a subliniat el, precizând că a discutat cu șeful guvernului italian Matteo Renzi.
    Este nevoie de ‘o creștere a numărului de nave’, ‘de mai multe survoluri’ în zonă și ‘de o luptă mai intensă împotriva acestui trafic (cu ființe umane). Pentru că cei care îi aduc pe acești oameni la bordul ambarcațiunilor sunt traficanți, chiar teroriști, pentru că ei știu perfect că acest ambarcațiuni sunt nesigure și chiar le vor distruge pe mare și vor pune în pericol sute de persoane, chiar în pericol de moarte’, a declarat președintele francez.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?