Cu inimile frânte, cu ochii în lacrimi, încă șocați de gestul făcut de Gabriela Mihaela M., de doar 17 ani, de a-și lua viața în a doua zi de Paște, peste 150 de oameni au ținut să fie alături de părinții, bunicii și celelalte rude ale fetei în cumplita zi a despărțirii veșnice.
Ieri, comuna Tătăranu a fost în doliu… Pe buzele tuturor stăruia o singură și grea și fără de răspuns întrebare: de ce? De ce fata frumoasă, veselă, elevă foarte bună a Colegiului Tehnic „Ion Mincu” din Focșani, atât de iubită și mult admirată de toți, a ales să se înscrie atât de brusc și de brutal în școala fără de sfârșit a îngerilor… De ce ales să plece fără să lase măcar un cuvânt în urmă… Nu era om în cortegiul funerar, nu era om în întreaga comună să nu se întrebe ce furtună, ce neliniști, ce dezamăgiri s-au adunat în sufletul adolescentei de doar 17 ani, care în loc să-și îndrepte zborul către majorat, către absolvire, către admiterea la facultate, către împlinirea atâtor visuri ce înflăcărează inima oricârui tânăr, a ales să-și pună ștreangul de gât. A ales moartea. „Nimeni nu înțelege de ce… Era o fată cuminte, frumoasă… Învăța bine, făcea naveta zilnic la Focșani, la liceu. Ce nenorocire… Singurul copil la părinți. Bunicii ei au crescut-o de la opt luni… Părinții ei sunt despărțiți. Mama ei a plecat în Italia, urma să vină săptămâna viitoare, că atunci avea concediu… Doamne, ce nenorocire…”, a spus una dintre femeile din cortegiu. „Nimeni nu se gândea la așa ceva. Doar făcuse curățenie ca de Paști, cu bunică-sa. Se pregăteau și ei ca toată lumea de sărbătoare… Pe 8 noiembrie anul ăsta ar fi împlinit 18 ani, și îmi spunea că de abia așteaptă majoratul. Nu înțeleg de ce a făcut asta…”, a spus altă femeie.
Prăbușite peste sicriul cu trupul neînsuflețit al fetei, mama și bunica acesteia își strigau neîncetat durerea. „Iubita mea… Iubita mea… Fetița mea… Unde te duci tu… Mă duc eu în locul tău! Unde mi-o duci, Doamne…”, era tot ce putea spune biata mamă. Și nu era suflet de om care s-o audă și să nu i se sfâșie inima de jalea ei… Mașina cu sicriul, urmată de cortegiu, trecea pe sub pomii înfloriți care până și ei păreau că plâng cu lacrimi delicate, roz și albe…
Triști și fără să își poată explica gestul fatal al Georgianei, colegii săi de liceu mergeau în fața mașinii funerare ducându-i crucea și coroanele. Adolescenți ca și ea, prea tineri să înțeleagă moartea… „Nu ne putem închipui de ce… Nu ne-a dat niciodată niciun semn că ar avea vreo suferință. Era o fată veselă la liceu, vorbea cu toată lumea, se înțelegea cu toți, râdeam, glumeam… Nu avem cuvinte”, a spus unul dintre colegi.
„Dumnezeu să te odihnească, Gabriela…”
Fără preot, fără slujbă… fără bănuți aruncați pentru trecerea vămilor, fără colaci și prescuri, fără colivă… Așa a fost condusă Gabriela la groapă. Nici clopotele n-au bătut și nici ușa bisericii nu s-a deschis pentru ea. Ea, fata curată și fără de păcate, adolescenta de doar 17 ani, ar fi comis, conform preceptelor bisericești, cel mai grav păcat posibil, aruncându-se singură în brațele morții. Dar cu ce ar putea fi ea mai păcătoasă decât restul din jurul ei? De ce ar fi greșit ea mai mult decât ceilalți, care nu au văzut, nu au simțit, nu au bănuit că sufletul ei e trist și plânge, că e atât de deznădăjduit încât într-o clipă nefastă… a rătăcit calea…
Micuțele vecine ale Gabrielei, purtând povara tristă a coroanelor, au mărturisit că nici acum nu pot să-și închipuie că prietena lor nu mai este. Că de acum nu le va mai fi aproape, că nu le va mai încuraja cu sfaturile ei și nu le va mai înveseli cu glumele și zâmbetul ei. „Am vorbit cu ea și sâmbătă, și duminică de Paști, cred că și luni, și nu era deloc abătută. Luni seara pe la ora opt a găsit-o bunică-sa în pod, spânzurată. A început să țipte, să urle pe bătătură, nu mai știa ce-i cu ea… A crescut-o pe Gabriela de mică… Nu știm nimeni de ce a făcut asta. Nu-i adevărat că din cauza unui băiat, cum mai zic unii. A avut un prieten de 19 ani, din Mărtinești, dar ea s-a despărțit de el, nu invers…. Când a venit și mama ei acasă din Italia a fost jale mare, i-a venit rău, a urlat tare…. Noi îi spuneam Bibița, Bița, așa o strigam. Am fost prietene bune, eram vecine. Ea m-a învățat să merg pe bicicletă… A fost o fată așa de bună… Și acum o duce așa la cimitir… Nu pot să cred că a murit. Dar eu am să mă duc mereu acolo, la mormântul ei, beau un suc, mănânc o înghețată, așa cum făceam împreună… Îi pun flori.. A fost prietena mea bună…”, a spus Andreea Ioniță, de 14 ani.
Pe dreapta și pe stânga drumului ce duce de la casa bunicilor Gabrielei și până la cimitir, ieșiți pe la porți, oamenii urmăreau cu privirea cernitul cortegiu. „Dumnezeu s-o odihnească” șopteau, lăcrimând de jalea mamei, bunicii și rudelor fetei. Cu toții au cunoscut-o și cu toții au petrecut-o pe ultimul drum, ce a trecut și prin fața școlii în care aceasta a învățat primele opt clase. Apoi mașina cu trupul neînsuflețit a intrat pe aleea ce duce, pe lângă Biserică, spre cimitir. Până la groapă, Gabriela a fost dusă pe brațe. Agățată de suportul pe care era așezat sicriul, sărmana ei mamă își striga deznădejdea înnebunită de durere. Durere nesfârșită de mamă care își înmormântează unicul copil…
„Să-ți fie ușoară marea și ultima trecere…”
Lângă groapă, cei care au însoțit-o pe Gabriela s-au strâns în jurul sicriului ei. Înconjurat de elevii săi, colegi ai fetei, dirigintele clasei a X-a B a Colegiului Tehnic „Ion Mincu”, Paul Tămăslăcaru, a adus alinare atât cât s-a putut familiei, spunând un cuvânt de rămas bun. „Gabriela a plecat prea devreme dintre noi și n-a apucat să se bucure de viață așa cum ar fi trebuit. N-a apucat să fie soție, n-a apucat să aibă copii, n-a apucat să fie bunică și să aibă nepoți, n-a reușit să îmbătrânească, așa cum ar fi normal. Poate prin acest gest, la trecerea dintre cele două lumi, poate că a găsit în partea cealaltă universul pe care ea și l-a căutat. Era o persoană deosebită prin felul ei de a fi. Ne-a făcut să zâmbim, să ne simțim bine alături de ea. La școală învăța foarte bine, nu a făcut niciodată probleme. Lua note mari și ne pare nespus de rău pentru ceea ce s-a întâmplat. Gabriela era și puțin timidă. De fiecare dată când am încercat să o întreb în legătură cu aspectele ei personale de viață, răspundea cu un zâmbet, cu «bine», cu «da», cu «nu», totdeauna se eschiva. Și astăzi, eu consider că ea și-a ridicat așa un zid între lumea ei interioară și lumea ei exterioară și cred că emoțiile și simțămintele cumva au copleșit-o. Dar Gabriela are foarte mulți prieteni, în zilele acestea de grea încercare am constatat că pe Facebook Gabriela are foarte mulți prieteni care o iubesc în continuare. O să vedeți acolo foarte multe poze și mesaje de adio”, a spus dirigintele Paul Tămăslăcaru.
El a vorbit apoi despre familia fetei, mamă, tată, bunici, unchi și mătușă, care s-au trudit și și-au dat silința să-i asigure acesteia tot ce îi trebuia, „să-i asigure un prezent și un viitor. Le transmit sincere condoleanțe, iar Gabrielei aș vrea să-i mai citesc din cuvintele unui călugăr umil: «Să-ți fie țărâna ușoară în marea și ultima trecere, să-ți fie luminat locul ce ți-a fost hărăzit. Să te îngenunchiezi cu moșii și strămoșii noștri din neam în neam, amin»”, a mai spus dirigintele.
Apoi, sicriul a fost coborât în groapă. Zbuciumul mamei, al bunicii, al mătușii, care la un moment dat și-a pierdut cunoștința, a înlăcrimat și a îndurerat sufletele tuturor celor prezenți. Cu greu a putut fi ținută biata mamă să nu se arunce peste sicriul fiicei ei. „Lăsați-mă să mă duc cu ea! Lăsați-mă! Lăsați-mă!”, se zbătea biata femeie… Cu sunet sinistru, bulgări de pământ cădeau peste coșciug, în timp ce sufletul Gabrielei se înălța sus, tot mai sus, către îngerii ce-o așteaptă în nesfârșitele Grădini ale Raiului…
Atenție părinți! 2.889 de copii vrânceni nu au mama și tata lângă ei!
În evidențele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea sunt înregistrați, în momentul de față, 2.889 de copii din județul nostru care au fie unul, fie ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Nimeni nu a luat calea străinătății de binele ce-l avea acasă, așa ca și mama Gabrielei, care a plecat să muncească peste graniță ca să-i asigure acesteia un trai decent și îndestulat, cu convingerea că fiica ei va avea în bunici tot sprijinul de care are nevoie… Totuși, ceva s-a întâmplat, dacă fata a decis să-și curme viața. Ceva ce nu a vrut să spună nimănui, ceva ce nu se va mai putea afla de acum încolo, de nimeni… Și fără îndoială, acest lucru va apăsa pentru totdeauna foarte greu pe sufletul mamei sale, al bunicilor, al celorlalte rude și prieteni, va rămâne ca o rană veșnic vie…
Oricine ar vorbi cu copii care au mamele și tații la muncă prin alte țări va putea constata, din cele spuse de aceștia, că părinții plecați sunt de mai multe feluri: care sună des, care vin acasă la câteva luni și-i vizitează sau care numai trimit bani. Efectele absenței lor nu par să îi îngrijoreze foarte tare pe părinți, sau dimpotrivă, deși îi îngrijorează, sunt obligați la „deportare” de sărăcie, neavând altfel posibilitatea de a-și întreține familia. Totuși…
Poate că înainte de a lua decizia de a munci peste hotare, lăsându-și copiii acasă, părinții ar trebui să ia în calcul cât de fragil și imprevizibil e sufletul unui copil, al unui adolescent… chiar dacă aparențele le arată că aceștia pot face față separării, chiar și pentru perioade îndelungate… Poate că înainte de a pleca, ar trebui să consulte un specialist sau ar trebui ca măcar să știe ce prevede legislația României cu privire la aceste situații. „Părinții care intenționează să plece la muncă în străinătate au obligația de a anunța SPLAS-ul de domiciliu cu 40 de zile înainte de a părăsi țara, conform prevederilor Legii 272/2004. De asemenea, au obligația de a desemna persoana care se va ocupa de creșterea și îngrijirea copilului/lor, aceasta făcând parte din familia extinsă, îndeplinind condițiile corespunzătoare conform legii. Dincolo de faptul că fiecare om are nevoi materiale pentru a-și putea crește copiii într-un mod decent, tragem un semnal de alarmă asupra conștientizării faptului că nimeni și nimic nu poate substitui dragostea și grija părintească. Absența pe termen lung a părintelui sau părinților din viața copiilor poate conduce la grave tulburări de comportament și chiar psihice, în multe cazuri ireversibile, care nu pot fi reparate cu acumulările financiare și materiale”, a declarat Daniela Nicolaș, directorul DGASPC Vrancea.
Cei 2.889 de copii ce figurează în scriptele instituției nu reprezintă, însă, totalitatea copiilor din localitățile județului care trăiesc și cresc fără unul sau ambii părinți. Cu toate că primăriile au obligația de a ține evidența acestora și de a raporta toate aceste cazuri către DGASPC Vrancea, nu se întâmplă deloc așa. Multe dintre primăriile județului „uită” sistematic să se mai încarce și cu această problemă, problemă care, iată, poate deveni dramatică. În momentul de față, din cei 2.889 de copii, 921 au ambii părinți plecați la muncă în străinătate, 1.602 au doar un părinte plecat, în timp ce 366 de copii au părintele unic susținător al familiei monoparentale plecat peste hotare. Dintre toți acești copii, 2.793 se află în grija rudelor până la gradul IV, însă alți 27 au ajuns la asistenți maternali, 11 în centre de plasament, 42 se află cu măsură de protecție la rude până la gradul IV, doi sunt plasați la alte persoane decât rudele, iar 14 sunt ocrotiți sub alte forme.
În ceea ce privește distribuția pe sexe, proporția este aproape egală: 1.470 sunt fete și 1.419 băieți.
Cei mai mulți copii cu părinți plecați sunt puberi sau adolescenți
Potrivit statisticilor de la nivelul DGASPC Vrancea, din cei 2.889 de copii cu părinții plecați la muncă peste graniță, 31 sunt mai mici de un an, 81 au vârste cuprinse între 1-2 ani, 445 au între 3-6 ani și 597 au vârsta între 7-9 ani. Cea mai mare parte o reprezintă însă copiii ajunși la vârsta pubertății, cu vârsta cuprinsă între 10-13 ani (850) și adolescenții cu vârsta între 14-17 ani (885). Specialiștii spun că aceste perioade din viața copiilor sunt dintre cele mai dificile, perioade ale revoltelor, ale căutării și definirii propriei personalități, ale adaptării la regulile societății. Separarea adolescenților de unul sau chiar de ambii părinți, prin plecarea lor la muncă în străinătate pe o perioadă variabilă de timp, generează trăirea sentimentului de abandon, cu repercusiuni asupra personalității acestora. În funcție de durata absenței, se pot înregistra o serie de probleme legate de asigurarea nevoilor specifice ale adolescentului, precum și riscul apariției unor deficite intelectuale și/sau a unor tulburări emoționale și comportamentale. Atunci când nu au alături echilibrul oferit de familie, adolescenții pot aborda conduite nonconformiste mai pregnante și pot să prezinte forme de inadaptare socială. Fiecare despărțire poate fi traumatică, pot apărea tulburări afective și ceea ce e mai grav, poate interveni și lipsa atașamentului care nu poate fi compensată în nici un alt fel, decât prin prezența mamei și tatălui.
Psihologii atenționează că banii nu pot compensa lipsa părinților și rolul lor în dezvoltarea copilului/adolescentului. Absența părinților sau doar a unuia poate conduce și la probleme școlare. Copilul/ adolescentul nu se mai concentrează, se închide în el sau devine neliniștit, poate ajunge chiar să și abandoneze școala, pentru că neexistând autoritatea recunoscută a mamei sau tatălui, nimeni nu are puterea să-l controleze pentru că el nu recunoaște, în forul său interior, dreptul altor adulți de a-i impune anumite lucruri.
Fiecare număr din statistici = un suflet de copil
Deși raportați sunt doar 2.889 de copii vrânceni care au părinții plecați la muncă în străinătate, numărul real al acestora este mult, mult mai mare. Iată cum arată harta acestor copii, pe localități ale Vrancei, evident pe acele localități ai căror primari și asistenți sau referenți sociali i-au luat în evidență. Când citiți aceste cifre, gândiți-vă că fiecare număr care le formează reprezintă câte un suflet de copil, o inimă care bate într-un pui de om care trăiește cu dorul în suflet: Focșani 681 copii; Ruginești 271; Odobești 52; Gugești 79; Vrâncioaia 107; Vintileasca 33; Vânători 28; Urechești 24; Èšifești 98; Tulnici 95; Tâmboiești 43; Suraia 45; Sihlea 66; Răcoasa 61; Răstoaca 27; Pufești 46; Poiana Cristei 7; Păulești 23; Obrejița 19; Nereju 10; Negrilești 25; Câmpuri 14; Câmpineanca 8; Biliești 37; Broșteni 84; Bolotești 94; Bârsești 21; Andreiașu 28; Movilița 22; Milcovul 33; Mera 43; Jariștea 56; Homocea 50; Gura Caliței 25; Gologanu 36; Garoafa 61; Fitionești 32; Dumitrești 40; Dumbrăveni 38; Corbița 12; Cotești 45; Ciorăști 25; Chiojdeni 9… etc… etc… etc…
