Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

La spital cu hemoragii digestive


Afecțiunile digestive, de care suferă mulți vrânceni, se reactivează primăvara, atrag atenția specialiștii din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea. De altfel, numărul persoanelor care au ajuns la spital după ce au suferit crize de ulcer sau sângerări digestive a crescut considerabil în ultimele săptămâni, față de lunile trecute.
Ulcerul este o afecțiune cronică recidivantă, care apare mai ales primăvara și toamna. „Spre deosebire de iarnă, primăvara crește numărul afecțiunilor ulceroase. Acest lucru poate fi și din cauza influenței nervului vag, care mediază secreția de acid clorhidric. De asemenea, o cauză poate fi și trecerea la alimentația ușoară, de primăvară, bazată pe legume și fructe. Åži alcoolul este unul dintre factori. Pentru că bolile de stomac sunt mult mai active primăvara și toamna, recomandăm să își efectueze tratamentul prescris de medicul specialist, să mănânce la ore fixe, să țină regim alimentar, să renunțe măcar o vreme la fumat și alcool, dacă este cazul, și să evite stresul”, recomandă specialiștii din cadrul DSP Vrancea.
De asemenea, și medicamentele antiinflamatorii trebuie evitate, deoarece pot provoca diferite forme de ulcer. Stresul, consumul excesiv de alcool, cafea, tutun sau administrarea îndelungată a medicamentelor antiinflamatorii, cum ar fi aspirina, indometacinul, ibuprofenul, diclofenacul, pot provoca ulcer. Simptomele caracteristice ale bolii ulceroase sunt durerile, arsurile, vărsăturile, mai ales cele cu conținut acid. Durerea apare, de cele mai multe ori, în zona stomacului, dar poate să iradieze și în spate sau în partea dreaptă a abdomenului.
Specialiștii recomandă persoanelor care știu că au probleme digestive să mănânce mai multe produse lactate, cu excepția brânzeturilor fermentate, să consume carne fără grăsime, în special de pasăre, și să evite alimentele și fructele hiperacide, cum ar fi perele, merele sau strugurii.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?