Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Proiectul Eco Junior, implementat în 20 de școli din Vrancea


20 de unități de învățământ din Vrancea s-au înscris în cadrul proiectului Eco Junior 2015. Astfel, profesorii din ciclul preșcolar, primar, gimnazial, inclusiv liceal vor desfășura activități educative în această săptămână, în cadrul programului „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, sub atenta îndrumare a reprezentanților Asociației „Drumeții Montane”. „Activitățile desfășurate în cadrul proiectului vor îmbunătăți educația copiilor în spiritul ecologic și importanța conservării naturii, copiii fiind la ora actuală o armă puternică pentru a schimba lumea în bine. Cele mai căutate activități din acest an sunt: «Afișul meu ecologic», «Videoproiecții cu tematică ecologică», «Să alergăm în sac», «Oul și lingura», «Împărate, împărate cât este ora?», «Turism în România, jocul de cultură generală», «Cum să ne orientăm». În cadrul Proiectului Eco Junior 2015 s-au înscris 512 unități de învățământ, de pe întreg teritoriul. Asociația Drumeții Montane este o organizație non-profit, ce are în componența sa doar voluntari, de aceea suntem mereu în căutare de persoane pasionate de eco-turism. Dacă ești interesat(ă) de activitățile pe care le desfasoară asociația noastră sau la care participă, ești asteptat(ă) în echipa noastră!”, se arată într-un comunicat de presă emis de reprezentanții asociației.
Lista cu școlile înscrise poate fi vizualizată accesând site-ul www.asociatia.drumetiimontane.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?