Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

VIDEO și GALERIE FOTO: Marșul Autismului: semnalul de alarmă al „Micului Prinț”, pentru al cincilea an consecutiv


Asociația „Speranța Andradei” – Centrul „Micul Prinț” a marcat, pentru al cincilea an consecutiv, ziua de 2 aprilie – Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, prin Marșul Autismului. Coloana de participanți, formată din aproximativ 300 de tineri, adulți și copii, toți cu baloane albastre și stegulețe în mâini, a pornit, ieri, de la sediul Centrului regional de recuperare a copilului cu autism „Micul Prinț”, a străbătut apoi strada Cuza Vodă, a ajuns în Piața Unirii, pentru ca apoi să se oprească în Piața Teatrului pentru momentul final, acela în care baloanele albastre au fost eliberate către cer.
    Lângă specialiștii Centrului „Micul Prinț” și alături de părinții și copiii care au fost sau sunt încă beneficiari ai serviciilor și terapiilor oferite de acesta, au venit foarte mulți elevi și oameni de toate vârstele, care și-au unit sufletele ca să tragă public încă un serios semnal de alarmă, pentru al cincilea an consecutiv: dărâmarea zidurilor indiferenței față de nevoile acute, esențiale ale persoanelor cu autism. „2 aprilie este ziua tuturor copiilor care se luptă cu această nemiloasă boală. În 2 aprilie noi, care ne dedicăm viața, profesia, pasiunea în recuperarea copiilor, încercăm să tragem un semnal de alarmă către cei în măsură să deschidă cât mai multe centre de recuperare, să se dedice muncii de recuperare educațională a acestor copii. De 15 ani facem lucrul acesta, iar de cinci ani, în Focșani se mărșăluiește pentru conștientizarea autismului. Anul acesta este mult mai frumos pentru că toate manifestările sunt în comun, toate centrele dedicate copiilor cu tulburări de spectru autist s-au reunit, sunt copii din toate centrele orașului. Dimineață am fost la DGASPC, după-masa suntem pe stradă, unde părinții copiilor și cei ce se dedică acestui mare lucru de suflet în a recupera copiii cu autism pornesc în marșul Autismului pe traseul binecunoscut. Astăzi, orașul nostru va fi albastru!”, a spus Alice Pruteanu, directorul executiv al Asociației „Speranța Andradei” – Centrul „Micul Prinț”. 

Ea a adresat un mesaj și părinților care au copii afectați de tulburări din spectrul autist, dar și comunității. „Părinții să aibă încredere, răbdare și perseverență pentru că în acest moment, cel puțin aici, la nivelul municipiului Focșani, există o echipă de specialiști dedicaț, care chiar știu ceea ce trebuie să facă pentru copiii lor. Iar comunitatea… să fie mult mai dedicată și mult mai aplecată către nevoile sociale ale întregii comunități, nu neapărat către autism, pentru că sunt o mulțime de alte probleme. Dar să fim mai deschiși către problemele reale ale comunității, eu cred că ne-ar umaniza mai mult”, a declarat Alice Pruteanu.
    Adunați în piața Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani, toți cei prezenți au numărat până la cinci – cifră reprezentând al cincilea an al Marșului Autismului – și au dat drumul baloanelor albastre, care s-au înălțat spre cer: zeci și zeci de baloane albastre care au dus către patru zări speranța și încrederea într-un viitor în care problemele reale ale copiilor și adulților cu autism să nu mai fie ignorate de societate și mai ales de către autorități. Totodată, clădirea teatrului Municipal a fost iluminată, aseară, în albastru. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?