Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Șase elevi de la Pedagogic merg la olimpiade naționale


Șase elevi ai Liceului Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani s-au calificat la fazele naționale ale mai multor olimpiade. Astfel, Oana Olteanu, elevă în clasa a X-a, profesor îndrumător Ion Stănel, și Laura Vasilica Cernat, elevă tot în clasa a X-a, profesor îndrumător Corina Agache, s-au calificat la etapa națională a Olimpiadei de Istorie, iar Gabriela Spiridon și Mirela Zară, avându-i ca profesori îndrumători pe Deniza Toia și Felicia Panaite, s-au calificat la fazele naționale ale olimpiadelor de Sociologie, respectiv Psihologie.
De asemenea, Oana Olteanu s-a calificat și la faza națională a olimpiadei de Lingvistică. Bianca Gianina Doniga, elevă în clasa a IX-a, și Gianina Pintilie, elevă în clasa a X-a, având ca profesor îndrumător pe Florin Roșu, s-au calificat la fazele naționale ale olimpiadelor Introducere în pedagogie și teoria și metodologia curriculumului, respectiv Teoria și practica instruirii și evaluării.

   Premii multe la olimpiadele județene

Elevii Liceului Pedagogic au obținut rezultate excepționale și la etapele județene ale mai multor olimpiade. Astfel, Larisa Zaharia, elevă în clasa a IX-a, a obținut locul III la etapa județeană a olimpiadei de Istorie, iar Gabriela Spiridon și Victor Grădinescu, din clasa a XII-a, au obținut locurile II, respectiv III la aceeași olimpiadă. Eleva care s-a calificat la etapele naționale ale olimpiadelor de Istorie și Lingvistică, Oana Olteanu, a obținut și locul II  la etapa județeană a olimpiadei de Psihologie, iar Valentina Riciu a obținut locul I la etapa județeană a olimpiadei de Psihopedagogie specială.
La etapa județeană a olimpiadei Psihologia vârstelor, elevii de la Pedagogic au revendicat toate cele trei premii. Astfel, Adelina Popa, Cristiana Chiriță și Gabriela Voinea, eleve în clasa a XI-a, au obținut primele trei locuri. De asemenea, și la etapa județeană a olimpiadei Managementul clasei de elevi, elevii de la Pedagogic au revendicat toate premiile. Astfel, Gabriela Voinea, Violeta Sava, Mădălina Bușilă, Ioana Loredana Mihăieș, eleve în clasa a XI-a, au obținut premiile I, II, III, respectiv mențiune.
La etapa județeană a olimpiadei de Religie au fost obținute două mențiuni, și un loc III de eleva Lavinia Frangu. La olimpiada de Lingvistică, eleva Laura Cernat, din clasa a XI-a, a obținut locul I, iar la etapa județeană a olimpiadei de Limba și Literatura română au fost obținute patru premii. Silvia Lungu, elevă în clasa a XI-a, a obținut premiul III, Gabriela Spiridon, elevă în clasa a XII-a, a obținut premiul II, Violeta Chioveanu, elevă în clasa a XII-a, a obținut premiul III. Felicia Croitoru, elevă în clasa a X-a, a obținut mențiune la etapa județeană a olimpiadei de Engleză.
Lista completă cu premiile obținute de elevii Liceului Pedagogic AICI.

10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?