Păstârnacul a fost introdus în cultură, încă din perioada antică, fiind folosit de greci și de romani atât în alimentație, cât și ca tratament în diferite afecțiuni. Ca și morcovul, își are originile în Eurasia. În Evul Mediu, înainte să devină cartofii celebri, păstârnacul era o legumă cultivată în mod obișnuit. La noi, este cunoscut din vremuri îndepărtate și se cultivă alături de celelalte rădăcinoase.
Păstârnacul (lat. Pastinaca sativa) este o plantă bianuală, care formează în primul an de cultură partea comestibilă (rădăcina) și rozeta de frunze, iar în anul al doilea își dezvoltă tulpina floriferă. Pulpa, de culoare albă sau alb-gălbuie, suculentă și cu aromă specifică, este folosită pentru consum, drept condiment la prepararea mâncărurilor, deoarece este foarte aromată și bogată în vitaminele din grupul B, provitamina A, vitamina C, vitamina K, vitamina E, săruri minerale precum potasiu, fosfor și hidrați de carbon, proteine, fibre alimentare. Deși în cantități mici, păstârnacul conține calciu, fier, mangan, seleniu și zinc.
În scop terapeutic se folosesc părțile aeriene ale plantei, rădăcina și fructele. Este diuretic, de aceea, se recomandă în cazuri de hidropizie, calmează durerile bolnavului de colici renale și hepatice. Este folosit în combinație cu sucul de morcovi și pătrunjel în tratamentul colicilor hepato-biliare. Uleiurile volatile conținute în Pastinaca sativa ajută la digestie, calmează durerile de stomac și se pare că au efect și în combaterea bolilor de rinichi.
Ceaiul de semințe ajută digestia dificilă și stimulează rinichii și vezica urinară. Se recomandă în curele de slăbit și pentru cei ce rețin apă, contra anemiei și asteniei, cât și persoanelor aflate în perioada de convalescență, datorită proprietăților sale nutritive. Are proprietăți depurative, curăță sângele, fiind un excelent drenor al ficatului și rinichilor, tonic pentru inimă și plămâni. Sucul preparat din rădăcină de păstârnac reglează digestia, mărește apetitul, are acțiune expectorantă, analgezică, tonifiantă, este indicat în tratamentul afecțiunilor cardiace și în nevroze.
Proprietățile curative ale păstârnacului sunt recunoscute și de medicina alopată. Din rădăcinile de păstârnac se prepară pastinatin și beroxan. Primul preparat are acțiune spasmolitică și este folosit la tratarea anghinei pectorale, a nevrozelor cardiace, a afecțiunilor tractului gastrointestinal și ale căilor biliare. Beroxanul, în asociere cu alte preparate, este recomandat în cazurile unor boli de piele cum ar fi vitiligo. Este antioxidant și ajută la eliminarea toxinelor din organism și reglează ciclul menstrual. Este folosit și ca afrodiziac. Este foarte eficient în tratamentul reumatismelor de toate tipurile, sub formă de suc sau chiar în mâncăruri.
Datorită cantității de potasiu pe care o conține, în mâncărurile în care păstârnacul este folosit, nu mai este necesar adaosul de sare. Diabeticilor le este restricționată cantitatea de morcovi pe care o pot mânca, pentru că aceștia conțin multe glucide, dar pot fi înlocuiți cu păstârnac. Amidonul din păstârnac se transformă în zaharuri atunci când este expus temperaturilor joase. Astfel că păstârnacul recoltat iarna este mai dulce decât cel de toamnă. Deși sunt gustoși cruzi, în general se consumă gătiți, fie fierți pe aburi, copți sau folosiți în preparate (fripturi, supe etc). Cel mai gustos este copt, având o aromă puternică.
Păstârnacul copt este unul dintre preparate tradiționale puse pe masa de Crăciun în anumite zone englezești. Această legumă nu este utilizată doar în alimentația oamenilor. Este, de asemenea, o cultură furajeră valoroasă, carnea animalelor hrănite cu păstârnac, se pare că îi păstrează aroma.
ÎNAINTE DE A PUNE ÎN APLICARE SFATURILE NOASTRE, CONSULTAÅ¢I MEDICUL
